Salut Prieteni! Anul trecut, adică în 2019 am călătorit practic în fiecare lună. Recent ne-am întors cu prietenii din Polonia, iar în ianuarie, ne așteaptă următorul trip.
Am obosit puțin de continentul european, de aceea hai în Orientul Mijlociu, în Iordania. Această călătorie a fost cadou pentru fiul meu, de ziua lui de naștere. Am întârziat un pic, comparativ cu anul trecut, când am sărbătorit ziua lui la Londra. Consider că emoțiile dăruite unui copil, sunt mult mai importante decât orice cadou material! Sunt convins, că atunci când va fi matur, majoritatea amintirilor plăcute, vor fi legate de aceste călătorii! Despre importanța călătoriilor cu copii, puteți citi aici.
În acest articol, am introdus ceva nou, am scris nu doar despre bugetul total, dar și despre cheltuielile făcute în fiecare zi. Sper să vă fie utilă această informație, pentru următoarele călătorii și planificare bugetului!
Cum a început și cât a costat zborul? Evident că m-am condus după formatul acestui blog și motoului nostru „Călătorește mult, cu bani puțini!” Prin iulie m-am gândit că ar fi bine să plecăm și anul acesta undeva de ziua băiatului. Europa ne-a plictisit, lowcosterii europeni nu zboară pe alte continente decât Europa și Asia… Știam că Ryanair zboară din București în Amman și tocmai de ziua fiului erau niște bilete la prețuri foarte plăcute, însă nu le-am luat. Am revenit la acestă întrebare peste câteva săptămâni, dar biletele se scumpise considerabil. Am găsit alte dăți. Zborul ne-a costat 119 euro, tur-retur, pentru ambii. E scump, luând în considerație că la sfârșit de noiembrie, început de decembrie, erau zboruri de 60 euro, tur retur pentru doi…
Am luat biletele, am făcut traseul, am calculat bugetul, am sunat la București la Ambasada Regatului Haşemit al Iordaniei în România, pentru a afla informație referitor la viză. În călătorii cel mai des folosesc pașaportul moldovenesc, fiindcă îmi plac ștampilele) Situația cu vizele e următoarea: cetățenii RM, pot aplica la viză pentru Iordania, doar preventiv, prezentând actele necesare la secția consulară din București, adresa o găsiți aici. Iar cetățenii României, obțin viza la intrare în țară, la aeroportul din Amman. Costul în ambele cazuri e 60 -61 euro, achitare cu card, sau cash, în valuta locală dinar (în cazul cetățenilor români). Am ales să mergem cu pașapoartele române, pentru a nu complica lucrurile.
Și încă ceva important, cât pe ce să uit! Pentru Iordania ne-am luat asigurări medicale, nu des fac acest lucru, căci nimeni niciodată nu ni le-a cerut, de fapt nici în Iordania nu le-au cerut, dar m-am gândit că asigurarea fi necesar pentru viză, plus la toate e o țară cu careva riscuri. Asigurările le-am luat online, de pe situl https://rapidasig.md/ , pentru care am achitat 6 EURO.
Am ajuns la București cu o zi înainte, am dormit la prietenii noștri, pentru ce le spun un mare MULȚUMESC! A doua zi am mers la aeroport de unde am planificat să zburăm ca de obicei, fără careva probleme. Dar la vamă, au apărut totuși niște dificultăți. Am uitat acasă acordul de la notar, al fostei soții, prin care permite ieșirea copilului minor din țară. Fiind și cetățeni români, am avut nevoie de acest document. Dar comunicarea și omenirea și-au făcut treaba! Polițistul de frontieră a fost de acord la o copie trimisă pe viber din Moldova. Nu uitați de acest document în cazul în care călătoriți cu copilul, fără al doilea părinte, chiar dacă sunteți, sau nu sunteți divorțați!
Dunărea între România și Bulgaria:
Capitala Iordaniei, orașul Amman:
Ziua întâi. Amman.
Am aterizat pe Aeroportul Internațional din Amman, care poartă numele Reginei Alia, am obținut viza, achitând 122 euro, doar că în valuta locală JD(Jordanian Dinar), cursul de schimb 1 JD = 1,28 Euro. Banii i-am schimbat chiar la un exchange de lângă locul unde se eliberează vizele. Straniu, dar cursul de schimb era la fel ca în oraș. Rareori întâlnești așa ceva prin aeroporturi.
Toată procedura a durat nu mai mult de 5 min. După care am ieșit din aeroport pentru a lua autocarul spre oraș. Stația se află chiar în fața ieșirii din zona aterizărilor, alături de care se află și ghișeul cu tichete.
Ghișeul cu tichete:
Așa arată însăși tichetul. Costul unei călătorii este de 3,3 JD = 4,2 Euro. Băiatul a mers gratuit.
În aproximativ o oră eram deja în oraș. Am coborât la stația 7 Circle, unde se află și o autogară, de unde pornesc autocarele înapoi spre aeroport și Marea Moartă. Aveam nevoie să ajungem la locul unde eram cazați, dar mai întâi să schimbăm niște bani și să mâncăm. Am mers puțin pe jos, ceea ce e un chin adevărat! În Amman dacă ești pieton ești loh, cum zic rușii și trebuie să suferi, dar despre aceasta mai târziu. Am ajuns la o stradă mai prietenoasă, cu multe cafenele și locuri unde am putut să mâncăm. Acolo am schimbat și banii. În Amman puteți schimba banii oriunde, peste tot e practic același curs și nimeni nu va profita de ceea că sunteți străin.
Valuta locală – dinar(JOD) sau JD:
Atmosfera din EST:
Ne-am oprit la prima cafenea orientală, unde am luat niște pită cu falafel și legume. Spre marea mea uimire și bucurie, în Amman dacă nu mănânci carne, te simți foarte ok, căci găsești o mulțime de localuri cu bucate vegetariene. Un falafel, cu legume, învelit în pită ne-a costat 1 JD = 1,3 EURO.
Mâncarea de stradă peste tot e proaspătă și nu există nici un poericol de intoxicare:
După 15 min, am chemat UBER și am plecat spre casa unde eram cazați. În Amman lucrează UBERul și e destul de ieftin. Pentru o călătorie de 7 km, am achitat 3 JD = 3,9 EURO.
Panorama orașului de seară:
Ne-am cazat ca de obicei, foarte ușor. Chiria am găsit-o pe Airbnb, platforma mea preferată pentru închirieri. Am luat doar o cameră într-o casă unde locuiau mai mulți, dar să vedeți ce loc.
Ce ziceți?
Trebuie neapărat să vă povestesc despre acest loc! Când am ales chiria, m-am condus ca de obicei de poziționare, adică să fie cât mai aproape de centru, de reviewurile celor care au stat aici, care au fost în majoritate doar pozitive și un factor important care mi-a influențat alegerea, a fost interiorul. Casa are peste o sută de ani, e renovată și aici se află o comunitate – SHAMS Community, despre care noi nu am știut, dar am avut plăcere să aflăm și să-i cunoaștem. Este o organizație socială, bazată pe comunicare și interacțiunea între oamenii de diferite rase, naționalități și culturi. Aici vin oameni din diferite țări, împreună locuiesc, discută diferite subiecte importante, se odihnesc, fac mâncare, organizează excursii… Prieteni, dacă mergeți în Amman, locul e MUSTVISIT. Linkul organizației îl găsiți aici, iar linkul pentru chirie aici. Credeți-mă că nu veți avea un gram de regret. Proprietarul are statut de SUPERHOST, iar chiria pentru trei nopți, ne-a costat 82 euro, cu dejun inclus.
Spațiu comun:
Camera noasrtă:
Curtea interioară:
Era încă destul de devreme, de aceea am mers să ne plimbăm. Eram cazați în apropierea de Rinbow Street, una din principale străzi pietonale din oraș. În afară că e renovată și pe alocuri cu evroremont, cum se zice, ceea ce nu corespunde locului și culturii arabe, localurile și magazinele de aici sunt destul de scumpe, așa că nu vă recomand să pierdeți mult timp aici.
Să vii tocmai în Amman, ca să mănânci pizza))) Dar copii sunt copii! Apropo, a fost foarte gustosă!
Așa arată interiorul pizzeriei:
Un fuckup – toată berea vândută în magazinașele locale și baruri, e fără alcool. Doar în zonele turistice, sau la Carrefour poți găsi bere cu alcool…
Iat-așa(
Cheltuieli
Cheltuielile generale, unele dintre care au fost achitate din timp:
Zbor București – Amman – București – 119 EURO
Viza pentru două persoane – 122 EURO
Chirie 3 nopți, pentru 2 persoane – 82 EURO
Cheltuielile din prima zi:
Transfer aeroport – oraș – 3,3 JD = 4,2 EURO
Cina din 2 falafeluri, 2 sticle de Coca Cola, pizza, Coca Cola și apă – 7 JD = 8,9 EURO
Apă luată acasă 0,7 JD = 0,9 EURO
Taxi UBER – 3 JD = 3,9 EURO
Total pentru prima zi: 14 JD = 17,8 EURO
Ziua a doua. Amman, Cetatea din Amman, Teatrul Roman și Moscheea Regelui -Abdullah
După tradiție ne-am sculat dis de dimineață, pentru a reuși cât mai multe. Nu am așteptat dejunul, căci am ieșit din casă, puțin mai devreme. Până trecem la oraș, câteva cuvinte despre Iordania și capitala sa.
Amman – capitala și cel mai mare oraș al Iordaniei, având o populație de 4 milioane locuitori. Amman, denumit în antichitate „Philadelphia”, a fost construit pe șapte coline. Prim atestare e din 7250 î.e.n, deci este unul din cele mai vechi orașe de pe planetă. Sursă: Wikipedia.
Regatul Hașemit al Iordaniei – țară arabă din Orientul Apropiat, monarhie, care se învecinează cu Siria în nord, cu Irak în nord-est, cu Arabia Saudită la est și la sud și cu Israel și Autoritatea Națională Palestiniană la vest. Împreună cu Israelul împarte coasta Mării Moarte și pe cea a Golfului Akaba (Eilat) al Mării Roșii, împreună cu Arabia Saudită, Israel și Egiptul, micul port Akaba fiind singura sa ieșire la mare. Principala religie este islamul de rit sunit. Limba oficială – arabă. Sursă: Wikipedia.
Aveam un traseu pregătit din timp și salvat în Google Map, care a inclus câteva din cele mai importante atracții turistice și după părerea mea interesante pentru băiat. Aveam o zi întreagă pentru toate acestea. Dar mai întâi trebuia să mai schimbăm niște bani și să mâncăm ceva. Am mers conform traseului salvat, care ne arăta că în drum vom aveam multe cafenele.
Eram urmăriți)
Khirfan Street:
Panorama orașului:
Stradelă:
Începe „iadul”:
Practic tot orașul, cel puțin cele mai aglomerate zone, sunt transformate în piețe:
Parfumuri pentru orice gust și buzunar:
Atmosferă:
Dragotea mea – Maria sa Baklava!!! O ador)
Aici ne-a aprovizionat cu bunătăți și am mers să căutaăm unde să bem un ceai…
L-am găsit! Tocmai era locul potrivit! Să fii în Orientul Apropiat și să nu bei un ceai sau o cafea, în așa locuri, e o crimă)
Ceai cu mentă, cafea turcească și baklava, servite chiar pe pragul unui magazin. Altfel nu înțelegi spiritul locului!
Urma să ne pornim spre prima destinație, Cetatea din Amman. Am ales să mergem pe jos, căci eram nu departe, dar și cu transportul public în Amman nu e clar nimic. Inscripțiile de pe autobuze sunt în arabă, nimeni nimic nu poate explica, Google Map la fel nu știe nimic. Mai pe scurt, am mers pe jos.
Pe drum am văzut multe locuri pline cu gunoi, gunoiul e peste tot, practic în orice colțișor liber. Dar despre toate astea la sfârșitul articolului.
Acoperișele unor case:
Cetatea (Jebel al-Qala’a) este un complex istoric, situat în centrul orașului. Simbolizează, nașterea celor trei mari religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul.
De-a lungul timpului, locul unde e situată cetatea a fost așezarea multor civilizații din epoca paleoliticului, în urma cu mai mult de 18.000 de ani. Când au venit romanii, aceștia au distrus multe clădiri, inclusiv rămășițele orașului Amonit de Raba și cetatea lui Amon.
Intrarea în cetate:
Așa arată biletul de intrare. Costul e de 3 JD = 3,8 EURO pentru maturi, iar pentru copii intrarea e gratuită. Straniu sistem au ei, mi s-a părut chiar puțin discriminatoriu… Cetățenii Iordnaniei, au intrare liberă, alte popoarea musulmane la fel intră gratuit, sau achită o plată mult mai mică. Ceilalți achită 3 JD.
Vedere spre Teatrul Roman, de pe dealul cetății:
Rămășițele unei vechi civilizații:
Vedere spre oraș si downtown:
În Amman se află cel mai mare steag din lume. Se vede din multe colțuri ale orașului:
Ruine:
Parkour:
Vedere spre partea de nord a orașului:
Legendarul #kulyok) A fost în mai multe țări, decât mine până la vârsta de 32 ai)))
Mergem spre teatrul Roman, care se află chiar alături. Google ne-a arătat un drum lung, dar noi am luat-o prin scurtături, printre casele oamenilor.
Casă situată la marginea dealului, așa ceva am văzut numai în Tbilisi:
O stradă obișnuită, cu multe magazinașe:
Tichetul de intrare în Teatrul Roman. Preț 2 JD = 2,6 EURO pentru maturi și gratuit pentru copii. Aceași situție, străinii achită, localnicii și orice alt musulman, nu…
Teatrul Roman din Amman – construit in timpul împăratului Antonius Pius, anul 138 – 161 e.n., cu capacitatea de a găzdui aroximativ 6000 persoane. Îl găsiți aici.
Impresionant:
La intrare în Teatru, pe partea dreaptă, se află Muzeul Folclorului, nimic deosebit, dar e ok să intrați pe 5 min, ca să vedeți cum trăia pe timpuri poporul din Iordania. Intrare e gratuită, adică dacă aveți tichet de intrare în Teatru Roman.
Nu am văzut nimic deosebit aici, dar pentru o oarecare tradiție, am intrat.
Era deja demult trecut de ora mesei și ne era foame. Aveam salvat locul unui restaurant, pe care l-au recomandat foarte mulți călători. Se află la 15-20 min mers pe jos de la Teatrul Roman. Aflându-vă în Orientul Apropiat, nu trebuie să aveți mari așteptări de la restaurantele tradiționale. Ei nu pun accent pe interior, nu își fac griji dacă pereții sunt murdari, sau necesită vopsiți, la prima vedere poate părea chiar că e anti-sanitar, dar nu e așa!… În schimb mâncarea va fi mereu proaspătă și gustoasă.
Atmosfera estului:
Locul în care am mâncat e foarte simplu, dar mâncare cum și am mai zis, era foarte gustoasă. Nu au meniu, fiindcă au doar un fel de mâncare, mai bine zis un complex, din pită, falafel, legume, humus și ceai arab, care e gratuit în cantități nelimitate. Pur și simplu umblă un om cu tava cu pahare cu ceai și poți lua cât și de câte ori dorești. Restaurantul se numește Hashem Restaurant și se află aici.
Terasa:
Bucătăria și bucătarii, care prepară falafelul:
Deservirea e la fel de simplă ca și meniul lor. Te așezi la masă, după care vine chelnerul, îi zici ce să-ți aducă, dar de fapt și așa e clar, el pleacă, se întoarce peste câteva minute, îți așterne o bucată de peliculă pe masa, da, ei folosesc foarte multă peliculă și plastic, după care ți se aduce mâncare, care la fel e în farfurii din plastic de unică folosință. După ce termini mâncarea, mergi la casă zici ce ai comandat, casierul verifică, strigând chelnerul care te-a deservit și după aceasta achiți. Masa ne-a costat 4 JD = 5 EURO. Mi se pare destul de ok.
Masa noastră:
Așa arată intrarea în local, în caz că nu-l găsiți:
Următoare destinație a fost Moscheea Regelui-Abdullah I, una din cele mai noi moschee din țară și unica în care străinii, adică nemusulmanii pot intra. Spre moschee am mers la fel pe jos, chiar dacă eram la vreo 3 km distanță. Am ales străzile mai puțin aglomerate, printre cartierele rezidențiale.
Street-Art:
Ceva drăguț:
O femeie care scoate din tomberon butelii din plastic:
Ministerul Educației și portretul regelui Abdullah al II. În țară e un adevărat cult al regelui, portretul său e peste tot. de rege depinde totul, de la semnarea proiectelor de legi și luare deciziilor, până la semnarea sentințelor de moarte. Critica regelui este strict interzisă, iar pentru acesta poți primi de la 1, până la 3 ani pușcărie.
Tichetul de intrare în Moscheea Regelui-Abdullah I. Preț 2 JD = 2,6 EURO pentru maturi și gratuit pentru copii. Aceași situție, străinii achită, localnicii și orice alt musulman, nu…
Moscheea a fost construită între 1982 și 1989. Este acoperită de o cupolă de mozaic albastru sub care încap 3000 persoane.
Cupola și intrarea principală:
Minaretul:
Interiorul și câteva cărți cu texte în limba arabă:
La intrare neapărat trebuie să te descalți:
Tavanul de sub cupolă:
O lustră extrem de mare:
Cadoul pe care l-am pregătit pentru un concurs de pe canalul nostru de Telegram și pagina de Facebook:
Am petrecut acolo vreo 20 min, savurând liniștea, căci în interior eram doar noi doi și un bărbat, probabil paznic. Era timpul să ne întoarcem, căci ni s-a făcut și foame. Am ales alt drum spre centru, pentru a mai cunoaște și alte cartiere.
Cartiere rezidențiale, mai departe de centrul aglomerat și gălăgios:
Pentru cină nu am avut planificat vreun local, de aceea am intrat în unul din cele întâlnite în drumul nostru spre casă. Ne-am uitat să fie mai puțin aglomerat. Cu siguranță pot să vă recomand și acest local. Mâncarea era foarte gustoasă, proaspătă și nu scumpă. Localul se numește AlQuds Restaurant și îl găsiți aici. Meniul e mai bogat decât în localul în care am mâncat la amiază. Am achitat 6 JD = 7,6 EURO, pentru o cină pentru doi, cu supă de linte, humus, legume, ceai și desert din baklava.
Interiorul e foarte modest, ca la majoritatea restaurantelor arabe:
Deserturi tradiționale:
Așa arată exteriorul:
Ne-am plimbat încă puțin, am cumpărat niște suveniruri și mici cadouri și am plecat acasă. Acasă am avut parte de o surpriză plăcută. O femeie din comunitatea care locuia în casă, ne-a servit cu niște orez cu legume, pregătit de ei în acea zi. Am avut plăcerea să mai comunicăm puțin cu ei.
A doua cină. Orez picant cu sos și brocoli. A fost foarte gustos. Am mâncat ambele porții, chiar dacă eram sătul după cina de la restaurant. Pentru băiat era prea iute…
Să facem o totalizare a zilei și să calculăm bugetul! Am avut o zi foarte plină și activă, în care am mers pe jos în jur de 20 km, am cutreierat tot centrul și am mers la trei destinații turistice.
Cheltuieli din ziua a doua:
Dejun din cafea, ceai și baklava – 6 JD = 7,6 EURO
Tichete de intrare în Cetatea din Amman, Teatrul Roman și Moscheea König-Abdullah – 7 JD = 8,9 EURO
Masa la restaurant – 4 JD = 5 EURO
Cina la restaurant – 6 JD = 7,6 EURO
Suveniruri și cadouri 23 JD = 29 EURO
Total pentru prima zi: 46 JD = 58,1 EURO
Ziua a treia. Marea Moartă(Amman Beach)
Pentru a treia zi am avut planificată Marea Moartă. Am vrut să-i arăt băiatului acest loc. Eu am mai fost acolo în 2018, doar că pe malul din Israel. Cu toate că se află la 60 km distanâă de oraș, cu transportul public e cam complicat de ajuns acolo. Trebuie să mergi la gară, de unde circulă careva autobuz, spre careva orășel, apoi de acolo trebuie ia-i un taxi până la plajă. Am decis să nu complicăm lucrurile, cu toate că așa ar fi fost mai ieftin. Am mers cu unicul transportator pe care l-am găsit pe internet și care deservește rute spre Marea Moartă, Petra și alte destinații din Iordania. Autocarele circulă zilnic, la 8:30 spre Amman Beach și la 17:00 înapoi spre oraș. Biletele le puteți procura atât online cât și direct de la șofer. Noi am luat de la șofer, căci aveau ceva defecțiuni tehnice pe site și plata nu trecea. La fel pe site puteți achita intrarea la plajă și masa în unicul local de pe plajă. Dar vă recomand să vă luați mâncarea cu voi, căci localul e extrem de scump și nu merită deloc acei bani. Transportatorul se numește JTT Travel, iar siteul lor îl găsiți aici.
Am ales stația de pornire care era mai aproape de noi. Se află chiar la oficiul companiei. Locul îl găsiți aici. Am ieșit din casă la ora 7, ca să reușim să bem un ceai, dar și să savurăm orașul matinal. Dimineața era cam frig, vreo 8 grade cred. Am avut nevoie de vreo 30 min pentru a ajunge la stație. Nu găseam exact locul, căci nu există stație amenajată. Ne-a ajutat un domn, angajatul hotelului de alături, care ne-a arătat locul unde va veni autocarul, ne-a întrebat de unde suntem și după ce a aflat că suntem din Moldova, ne-a servit cu câte un ceai. A zis că îi este plăcut să întâlnească oameni tocmai din Moldova….
Oficiul companiei și orarul rutelor:
Oficiul se află pe teritoriul acetui hotel:
Iar locul unde vine autocarul, chiar în fața hotelului:
Autocarul a venit fix la oră, am achitat drumul și am pornit. Pe drum a intrat la autogară, unde a staționat vreo 20 min. În acest timp am reușit să cumpărăm câte un kebab cu falafel și ceva produse în drum. Vă recomand să vă luați apă cu voi, căci pe plajă e foarte scumpă.
Tichetele procurate de la șofer. Costul călătorii pentru două persoane tur-retur este de 24 JD = 31 EURO
Drumul spre mare:
După ce a ieșit din oraș, autocarul a mai făcut o pauză lângă un magazin mare de suveniruri și diferite obiecte pentru turiști. Aici puteți merge gratuit la wc și servi un ceai, sau o cafea, la fel gratuit. Probabil o fac special, pentru ca turiștii să procure ceva. Prețurile sunt de două ori mai mari decât în oraș.
Interiorul magazinului cu prețuri cosmice:
Am ajuns la mare. Interesant lucru, dar temperatura acolo era de 20 grade pe când în oraș era 8. Ca să nu ocup locul cu textul luat de pe Wikipedia, informația despre mare, mai bine zis lac, o găsiți aici.
Tichetele pentru intrarea la plaja Amman Beach. Costul pentru maturi este 20 JD = 25 EURO, iar pentru copii 10 JD = 13 EURO. Mi-a părut foarte scump. Mai ales că în acest preț nu intră mai mult nimic. Chiar și pentru cheia de la dulap de la vestiar, trebuie să achiți 1,5 JD = 2 EURO.
Ne-am schimbat, am lăsat lucrurile și hainele în dulap și am mers la plajă.
Amman Beach:
Marea Moartă:
Sarea care rămâne pe piele, după ce ieși din apă și te usuci. Apropo, concentrația de sare e de 9,6 ori mai mare decât în ocean. Nu vă recomand să vă epilați pe jos, înainte de a veni aici! Arde)))) Plus, veți simți orice rană deschisă pe care o aveți pe corp, dar nu vă faceți griji, căci peste ceva timp, vă deprindeți.
Chill:
Pe malul opus se vede Israelul:
Pe la amiază am mers să mâncăm. E un local de tip selfservice, cu un meniu destul de bogat din diferite mâncăruri tradiționale și europene, salate, băuturi, evident că fără alcool și deserturi. Mâncarea e gustoasă, dar consider că e extrem de scump. La intrare se achită un preț unic, pentru fiecare persoană de 10 JD = 13 EURO, pentru care mănânci cât vrei.
Masa noastră:
Localul plin de turiști:
Și iarăși portretul regelui și soției sale. Apropo, soția sa e considerată cea mai frumoasă femeie din țară. Puteți urmări Instagramul ei.
Piscină, în caz că nu dorești să te scalzi în mare. Doar că apa era cam rece:
Când religia ta te împiedică să savurezi micile plăceri din aceată lume! Sorry, dar eu nu înțeleg așa ceva((
Mormane de gunoi aruncate chiar după gardul plajei:
Marea Moartă în Israel, unde nu găsești nici un gunoi. Poză din 2018:
Aproape de apus:
#kulyokchallenge pe malul Mării Moarte:
Apusul:
Am ajuns la stație, care e chiar la ieșirea de pe plajă. Autocarul tocmai venise. Am fost șocați de un lucru! De când a ajuns, de la 16:15, până la plecare la 17:00, motorul autocarului mereu lucra. Șoferul pur și simplu a închis ușa, a lăsat motorul pornit, care evident elimina gaze și s-a așezat undeva alături. Fix așa a făcut și dimineața când veneam spre mare. Cât ne opream pe wc, sau gară, motorul mereu lucra. În afară că a ars o mulțime de combustibil, a eliminat atâtea gaze, că nu puteai sta în apropiere. Nu cred că acest om a auzit, sau cumva îi pasă de încălzirea globală, sau ecologie. Atât faptul cu arsul combustibilului cât și automobilizarea înaltă a țării, se datorează prețurilor foarte joase la acest produs, care era importat din Irak, până la ultimul război de acolo, La moment prețurile sunt mult mai înalte, dar acest lucru probabil nu-i deranjează pe șoferii de autocare.
Autocarul, motorul căruia a lucrat în gol 45 min:
Am ajuns în oraș după ora 19, căci erau ambuteiaje. Am intrat pe acasă ca să lăsăm rucsacul și am mers iarăși la restaurantul de aseară. Ziua a fost mai pițin plină ca cea precedentă, dar destul de interesantă. În drum am avut timp pentru a discuta cu băiatul despre relația noastră și cele văzute.
Cina:
Cheltuieli din ziua a treia:
Dejun din cafea, ceai și biscuiți – 4 JD = 5 EURO
Transfer din oraș la Marea Moartă și înapoi – 24 JD = 31 EURO
Intrarea la plajă – 30 JD = 38 EURO
Cheie pentru dulap 1,5 JD = 2 EURO
Masa în restaurantul de pe plajă – 20 JD = 26 EURO
Cină 7 JD = 9 EURO
Suveniruri și cadouri 9 JD = 12 EURO
Total pentru a treia zi: 95,5 JD = 123 EURO
Ziua a patra. Amman, mizerie și zborul spre București
Ziua a început devreme. Cu toate că bagajele erau strânse, am hotărât să ne mai plimbăm puțin, dar și să avem suficient timp pentru a ajunge la aeroport. Ca de obicei am făcut ordine în cameră, ne-am luat rămas bun de la gazde, le-am mulțumit pentru ospitalitate și i-am invitat în Moldova, despre care majoritatea din ei nu cunoșteau nimic. Ei la rândul lor ne-au lăsat contactele personale, în caz că mai ajungem cumva în Iordania.
Am mers să luăm dejunul la același restaurant, unde am mâncat ultimile două zile. Am comandat două porții de omletă cu legume, dar chelnerul probabil nu cunoștea bine engleza, sau poate nu ne-am înțeles și ne-a adus de toate… omletă, legume, pită, humus și ceai. Am achitat pentru tot 8 JD = 10 EURO.
Dejunul:
Am făcut câteva poze a veceului, ca să știți ce vă așteaptă, dacă mergeți în Iordania. Cam peste tot e așa, de aceea și am scris mai sus că arabii nu pun pun accent pe interior sau curățenie.
Ne-am luat de la market ceva de mâncat în drum și am comandat taxiul. Autobuzele care merg spre aeroport, pornesc de la autogara North Station, o găsiți aici. Am chemat iarăși UBER, care ne-a costat 3 JD = 3,8 EURO.
Când am ajuns la gară, taximetristul, ca și orice alt taximetrist, chiar dacă lucrează în UBER, i-a vorbit în arabă unui alt taximetrist, ca noi mergem la aeroport. Cela s-a pus pe capul nostru ca să ne ducă. I-am zis că mergem, doar dacă ne duce cu același preț ca și autocarul, adică cât am plăti pentru doi la autocar. A fost de acord, doar cu condiția că mai găsește un pasager. Discutând cu el, s-a dovedit că omul cunoaște foarte multe despre Moldova și că are rude în țara noastră. Unchiul lui e proprietarul fabricii de înghețată Amir, din Chișinău. Credem că bate capul, dar mi-a arătat o mulțime de poze cu el. Pământul totuși e rotund)))
Până la urmă, am mers cu autocarul, căci taximetristul nostru a prins un client mai bănos, un britanic și nu mai dorea să meargă tocmai până la aeroport.
Autogara North Station:
Tichetele. Costul călătoriei 3,3 JD = 4,2 EURO: Dacă de la aeroport spre oraș, băiatul a mers gratuit, aici a trebuia să achităm.
Autocarele care merg spre aeroport:
Casa de bilete:
În aproximativ o oră eram deja la aeroport. Dacă faceți acest drum luați în calcul perioada! Ziua sunt puține ambuteiaje și ajungeți repede , iar seara e calvar în oraș.
Câteva poze a aeroportului Regina Alia:
Cum arată 112 MDL în aeroportul din Amman((
Ammanul văzut de la câțiva kilometri înălțime:
Hotarul dintre Iordania și Israel:
Tel Avivul și Marea Mediterană:
Deasupra României:
Cheltuielile din ziua a patra:
Dejun full pentru doi – 8 JD = 10 EURO
Taxi UBER din centru până la autogară – 3 JD = 3,9 EURO
Autocar până la aeroport – 6,6 JD = 8,4 EURO
Produse alimentare pentru drum 2 JD = 2,6 EURO
Ceai și cacao în aeroport 4,6 JD = 5,8 EURO
Total pentru a treia zi: 25 JD = 31 EURO
Despre piz…ețurile și mizeria din Amman…
Primul piz…et e gunoiul! Ammanul e foarte murdar, gunoiul e peste tot și chiar în locurile unde nu aștepți să fie….trotuare, străzi, acoperișuri, locuri turistice sau neturistice – peste tot! Chiar și în așa zone ca Cetatea din Amman, Teatrul Roman, plajele Mării Moarte, unde intrare costă bani…. și acolo găsești gunoi! Eu nu am văzut orașe mai murdare…
Trotuare stricate și pline de gunoi:
AAAAAAA:
Tetarul Roman – atracție turistică pentru care achiți bani, dar și aici găsești gunoi:
PIZDEȚ:
PIIIIIZDEȚ:
Al doilea pizeț sunt mașinile! Zeci de mii, care claxonează, se întrec, care sunt parcate peste tot…. Trotuarele sunt un pericol și un quest pentru pietoni. Că sa mergi pe trotuare, trebuie să ai pregătire specială. La trecerile pentru pietoni nu ai șanse să ți se ofere trecerea, trebuie sa te bagi printre mașini!
Camion parcat la stație…ceva normal:
Iar gunoi:
Și iarăși:
Probabil nu aveau pavaj și pur și simplu l-au desenat pe mortar:
În Amman dacă ești pieton, soarta ta va fi plină de suferința și chin! La fel dacă ești mamă cu cărucior, persoană cu necesități specile, sau biciclist! Stop, în Amman biciclist???
Salutare urbaniștilor:
Și activiștilor , care luptă pentru un oraș prietenos oamenilor:
Al treilea pizdeț e plasticul! Este folosit în cantități enorme și aruncat peste tot. Multe restaurante și cafenele folosesc veselă din plastic, de unică folosință. Folosesc multe pungi și pelicula. Orice căcat ți-l învelesc în peliculă!
Mizeria de plaja Amman Beach, Marea Moartă! Da care e problema, e după gard, deci nu aparține plajei…
De ce???
Bugetul total:
Zbor București – Amman – București 2 persoane – 119 EURO
Chirie 3 nopți, pentru 2 persoane – 82 EURO
Autocar Chișinău – București – Chișinău 2 persoane – 61 EURO
Cheltuieli București două zile – 30 EURO
Viza pentru două persoane – 122 EURO
Cheltuieli pentru 4 zile în Iordania – 230 EURO
Total pentru toată călătoria: 644 EURO
Parcă e tot! Următoru articol va fi despre Polonia și anume orașul Gdansc… Ca de obicei vă mulțumesc pentru orice like/dislike, share și comentariu!
Wagabond în Facebook: https://www.facebook.com/Wagabond-Travel-337384350443510/
Wagabond în Telegram: https://www.t.me/wagabond_travel
Wagabond în Instagram: https://www.instagram.com/wagabond_travel/
Călătoriți, descoperiți lumea, cunoașteți oameni, fiți deosebiți și nebuni!
5 gânduri despre “Amman, Iordania – istorie și mizerie”