Criva – Palanca. A doua velo-expediție prin țară.

Au trecut deja două luni de la publicarea articolului despre prima noastră velo-expediție prin țară. Articolul a avut un impact foarte bun: a fost citit, a adunat multe like-uri și a fost distribuit… Vă mulțumesc mult! Sper ca și acest articol, cu ajutorul vostru să aibă același impact!

De ce am numit călătoria expediție? Din simplu motiv, că am avut scopul de a descoperi Moldova și anume acele locuri, pe care nu le-am fi putut descoperi, mergând cu mașina, sau cu alt tip de transport. Cum și am zis, țara noastră e foarte frumoasă și merită cunoscută! Dar cu o singură condiție: nu lasăm gunoi din urma noastră!

Idea

Încă atunci când urcam acele dealuri nebune din raioanele Călărași și Nisporeni, dormeam în cort savurând apusul și răsăritul, ne-a venit ideea de a cutreiera țara nu doar de la nord la sud, dar și de la vest la est, adică din punctul extrem de vest – Criva, raionul Briceni, până în punctul extrem de est – Palanca, raionul Ștefan Vodă.

Imediat ce ne-am întors din prima velo-expediție prin țară, ne-am apucat de planificarea celei de-a doua. Aveam deja o oarecare experiență, de aceea nu ne-a ocupat mult timp. De data aceasta am luat în calcul toate neajunsurile călătoriei precedente. Am desenat traseul în aplicație, l-am ajustat, iarăși adăugând localitățile și locurile unde nu am fost până atunci și am stabilit data – mijlocul lunii septembrie. De data aceasta am fost doar două persoane.

Fundraising

Ca acestă călătorie sa nu ne rămână în amintire doar datorită pozelor, ne-a venit ideea de a face o campanie de fundraising și a colecta fonduri, în favoarea persoanelor nevoiașe. Ne-am pus scop 2000 $, iar mai apoi am ridicat suma până la 3000 $, fiindcă suma inițială a fost colectată în doar două zile din moment ce am pornit la drum. Oamenii au fost foarte receptivi! Acest fapt bucură! 

Pe perioada carantieni, martie-mai 2020, am oraganizat și am coordonat o echipă de volunatri pe biciclete, împreună cu care, zilnic timp de trei luni, am livrat prânzuri calde pentru o parte din persoanele nevoiașe din mun. Chișinău. Anume acestă experiență ne-a împins spre ideea de fundraising.

O parte din echipa noastră de voluntari, care 6 zile din săptămână livra prânzuri calde peroanelor nevoiașe.
Așa arătau prânzurile pe care le livram.

La Mamuca

Am ajuns la Criva în după-amiaza zilei de 18 septembrie, cu microbuzul de la Autogara de Nord din Chișinău. Cum și era de așteptat, Alexandru a plecat din Chișinău spre Criva cu bicicleta. A mers 270 km și spre seară a ajuns la destinație. Nebun OM! Am ajuns practic cu o seară înaintea startului, pentru a avea timp pentru somn și odihnă.

Deoarece am ajuns cu câteva ore înaintea lui Alexandru, am avut timp să-mi asamblez bicicleta, aranjez bagajele și să cutreier satul. După un ceai la o benzinărie, am trecut pe la magazin după apă și am mers să caut un loc de cort. Am luat-o spre Prut, dar imediat am fost oprit de patrula Poliției de Frontieră, care mi-a zis că instalarea corturilor în acea zonă, este strict interzisă. Criva se află în apropierea a două hotare: cu România și cu Ucraina. Eram puțin dezamăgit, căci nu doream să plecăm mai departe de Criva, fiindcă planificam să începem călătoria anume de acolo. În schimb tinerii din patrulă ne-au recomandat un loc unde am putea dormi, pentru ce le transmitem un Mare Mulțumesc! 

Am coborât bicicleta și bagajele din microbuz.

La marginea satului Criva, în direcția punctului vamal, pe strada centrală se află pensiunea La MAMUCA, unde ne-am cazat în acea seară. Locul e destul de autentic și plăcut, dar cei care lucrează acolo și proprietara dna Angela, ne-au făcut și seara și dimineața mult mai bună. Demult nu ne-am simțit atât de bine și într-o atmosferă atât de prietenoasă. Mă bucur mult că am nimerit la ei și anume de acolo ne-am început drumul!
După apariția lui Alexandru, ne-am aranjat camera, am făcut un duș și am fost invitați la masă. Am petrecut seara în compania oaspeților pensiunii, angajaților și proprietarei. 

La Mamuca.
Camera noastră, patul și cina) De fapt nu știam că vom avea o cină normală și am mâncat prostii.
Plăcinte gustoase de La Mamuca și rachiu de casă din pere, făcut de primarul satului Criva.

Prima zi. Startul

19 septembrie. Ne-am trezit aproape de 6, ca să pornim imediat ce va răsări soarele. Ne-am făcut bagajele și am mers la dejun, care a fost din partea casei. După dejun am mai discutat puțin cu dna Angela, care a făcut chiar și o donație pentru campania de fundraising, iar la ora 7 eram deja gata de drum, tocmai a ieșit și soarele. 

Dejunul de La Mamuca.
Pregătiți pentru start.

Ne-am luat rămas bun de La Mamuca și am pornit spre sud-est. Am ieșit din Criva și am intrat în satul Drepcăuți. Am trecut satul, ne-am oprit doar pentru niște poze. Mi-a plăcut foarte mult arhitectura caselor de acolo și în special verandele cele micuțe din lemn, pe care le au o bună parte din case. Satul e amenajat și curat. Am mers mai departe spre orășelul Lipcani. 

O căsuță drăguță, dar părăsită din Criva.
Drepcăuți – primul sat după Criva.
Încă o casă părăsita, dar deja din Drepcăuți.

Am ajuns la Lipcani, raionul Briceni. Am fost acolo pentru prima data.

Centrul orășelului Lipcani.
Biserica din centru. Ca de obicei mare și cu mult aur.

La Mamuca am aflat că în Lipcani este un conac vechi, pe care am mers să-l vizităm. Conacul Rosetti-Roznovanu, datează cu anul 1820, care a aparținut contesei Ecaterina Rosetti-Roznovan. Nu am știut nimic despre acesta, până la acel moment, iar când l-am găsit ne-a apucat tristețea, de la starea în care se află clădirea, în principiu ca și majoritatea clădirilor istorice din țara noastră. Ne-am plimbat puțin prin interior, apoi pe afară și am plecat mai departe. 

Fațada și intrarea principală în conac.
Ușile – o operă de artă.

Dacă sovieticii cumva mai aveau grijă de clădire, amenajând aici un spital, atunci statul republica Moldova, mândru și indepenent, a băgat piciorul!

Terasa din spatele conacului. Trist!!!
Închipuiți-vă cât de frumos era aici pe timpuri!
Vedere spre ușile centrale din interiorul conacului.
Zidăria veche, mâncată de timp și indiferența noastră.
Intrarea din spate.
Turnul de apă din Lipăcani. La fel poate fi considerat o operă de artă.

Am mers pe șosea paralel cu Prutul, am trecut satul Șirăuți și am ajuns la Pererita, unde ne aștepta următoarea destinație, despre care la fel am aflat La Mamuca. Am ajuns la casa-muzeu a lui Grigore Vieru, satul Pererita fiind satul de baștină a poetului. Am întrebat de localnici cum să ajungem la muzeu, căci la traseu nu am văzut niciun indicator.

Am ajuns la Pererita.
Încă una((

Am ajuns acolo tocmai în momentul când directorul muzeului, dl Veaceslav avea de gând să plece. Dar dumnealui a fost destul de receptiv și prietenos și ne-a acordat câteva minute pentru excursie, o discuție bună și o cafea. Am rămas prieteni și sper să ne mai revedem. Multe lucruri bune de la muzeu, apar datorită entuziasmului dumnealui. Un mare respect pentru acesta! 

Indicatorul de pe cardul muzeului.
Teritoriul muzeului.
Reconstruit cu suportul României.
Renovarea e destul de reușită.
Foișorul din curtea muzeului, unde am stat la discuție și cafea.
Interiorul casei. Aici a locuit mama poetului.
Tavanul casei mare.
Soba și lejanca.
Portretul lui Grigore Vieru.
Bustul poetului, din curtea casei.

Am plecat de la muzeu și am decis să ne abatem puțin de la traseu, să evităm asfaltul și să mergem chiar pe malul Prutului. Tot de la dl Veaceslav am aflat despre locul unde în anul 1990 a avut loc Podul de Flori.

Rămășițile Uniunii Sovietice la hotarul cu România.
Prutul lângă satul Pererita.

Drumul nostru pe malul râului a durat aproximativ 2 h, ceea ce pe traseu ar fi durat 20 minute. În schimb am văzut niște locuri frumoase, am savurat Natura și malul opus, care e România. Peste aproximativ 2 h am ieșit iarăși la asfalt la marginea satului Tețcani.

Biciletele noastre pe fundalul Prutului.
Alexandru face niște poze pentru Facebookul său.
Abia după ce am abandonat drumul prin sat, am văzut ce ne așteaptă.
O porțiune a malului arăta așa, dar nu am cedat.
Ultimul obstacol, după care am ieșit la o cărare, pe care am putut merge normal.
Pod de piatră turcesc, între satele Pererita și Bezeda, raionul Briceni.
Podul trece peste râulețul Vilia.
După cum am înțeles, construcția a fost renovată recent.

Am trecut satele Tețcani și Bezeda și astfel am ieșit din raionul Briceni și am intrat în Edineț.

Și iarăși intâlnim o mulțime de case părăsite.
Încă una.

Intrasem în satul Lopatnic, unde am discutat cu niște femei, despre viața din sat. Cu toate greutățile vieții din satele Moldovei, femeile erau pozitive și nu și-au pierdut simțul umorului. Ne-am luat rămas bun de la ele și am mers mai departe. Am trecut satul Viișoara, am ajuns la Bădragii Noi, unde ne-am oprit pentru prânz. Ne-am coborât spre Prut, unde am găsit un loc perfect, era amenajat lângă un izvor curat, recent renovat. 

Încă o amintire despre regimul comunist și URSS.
Locul de lîngă izvourl, unde ne-am aranjat pentru prânz.
Era aproape curat. Noi am mai strîns puțin.
Dacă ajungeți prin acele locuri, neapărat gustați apa acestui izvor. Îl găsiși aici.

După prânz și puțină odihnă, ne-am continuat drumul. Am ajuns în satul Bădragii Vechi, unde am cotit la stânga spre satul Brînzeni. Urma să facem o potcoavă de vreo 20 km, pentru a vedea stâncile din apropierea satului. Raionul Edineț are o mulțime de locuri cu stânci. Le-am vizitat aproape pe toate, rămânea doar satul Brânzeni. Am făcut o pauză în vârful stâncilor pentru a savura panorama satului și peisajele de acolo. Era deja după amiază, iar până vine noaptea urma să ajungem la Costești, raionul Rîșcani.  

În drum spre Brînzeni.
Panorama satului Brînzeni, raionul Edineț.
Stâncile și cariera din apropiere.

După Brînzeni a urmat satul Hancăuți, pe care l-am trecut în grabă, am mai mers vreo 8 km și am făcut din nou stânga, spre satul Cuconeștii Vechi, pe care la fel l-am trecut fără oprire. La o oarecare răscruce, ne-am oprit pentru a decide pe unde mergem. Aveam de ales: să ne coborâm spre lacul Costești-Stânca și să mergem pe mal, ori să mergem puțin pe asfalt, ca mai apoi să o luăm pe off, până la Duruitoare Nouă. Am ales a doua variantă. Prima evident era bună și am fi văzut locuri pitorești, dar nu știam dacă există drum pe malul lacului și dacă în general e posibil de mers pe acolo. Reieșind din faptul că hărțile Google nu se reînnoiesc atât de des, nu am riscat.

Până a coti spre Duruitoarea Nouă, pe malul lacului am dat de satul Dumeni. Un sătuc foarte mic, format doar din câteva străzi, dar foarte pitoresc. Aș vrea să am o casă acolo, pentru a veni vara, sau în weekenduri. 

Am ajuns la lacul Costești-Stânca.
Lacul Costești-Stânca.

După Dumeni a urmat șocul de la mizeria lăsată de ,,moldovenii porniți”, pe malurile lacului Costești-Stânca. Cine sunt ei? Sunt oameni oare? Așa ceva am văzut doar în Amman, capitala Iordaniei. E strașnic și foarte trist!

Nu voi comenta nimic, vedeți singuri ce întâmplă!

Am cotit spre Duruitoarea Nouă, am trecut satul și ne-am coborât în satul Varatic. Am făcut o pauză la magazin, pentru careva cumpărăuri. După ce ne-am aprovizionat cu cele necesare, am trecut podul și am ajuns partea cealaltă de lac. În acel loc lacul are o coadă de câțiva kilometri, formată de râulețul Ciuhur.

Împrejurimile satului Varatic, raionul Rîșcani.

Am hotărât să nu mergem până la Costești, era deja târziu și aveam încă multe de făcut. Am urcat stâncile de lângă Varatic și acolo sus am găsit un loc potrivit pentru cort. Soarele apunea și ni s-a deschis o panoramă extraordinară a cerului, lacului și soarelui, care apunea undeva după sat, sau poate după Prut.

Ne-am urcat pe stânci, unde am găsit un loc potrivit pentru cort.
Apusul din prima seară de expediție.

În decurs de 40 min am instalat cortul, am amenajat locul, am uns lanțurile bicicletelor, am făcut igienă de seară și ne-am apucat de cină.

Acea zi ne-a adus 98 km, 3 raioane, 1 orășel și 17 sate. Dar cel mai important a fost ceea, că am cunoscut doi Oameni noi și interesanți: dna Angela de La Mamuca și dl Veaceslav de la casa-muzeu a lui Grigore Vieru!

Traseul parcurs în prima zi.

Ziua a doua. Al treilea membru al expediției.

20 septembrie. Când am ieșit din cort, era puțin frig și neplăcut. Eram la înălțime, de aceea am avut parte și de vânt. Până a ne apuca de pregătirea dejunului și strânsul cortului, am mers să fotografiem răsăritul. 

Dimineața după deșteptare.
Cerul luminat de primele raze ale soarelui.
Dejunul noatru modest, cu vedere spre satul Varatic.

Noapte am avut oaspeți, mai bine zis vecini. Pe la ora unu noapte am auzit muzică și motoarele mașinilor, care se apropiau de cortul nostru. Pentru a evita careva surprize am ieșit din cort și am mers spre ei. Am vrut să-i preîntâmpin că suntem la câțiva pași de ei, căci eram după un deal și ei nu ne vedeau, ca eventual să nu arunce vreo piatră, sau sticlă în direcția noastră. Tinerii au fost destul de amabili și ne-au înțeles. 

Pregatiți de drum.
Satul Varatic și lacul din preajmă.

După toate pregătirile de dimineață, am pornit la drum. Am luat-o spre satul Duruitoarea Veche și orășelul Costești. Am găsit un drum diferit de cel pe care ni l-a propus aplicația. În jumătate de oră eram lângă Duruitoarea Veche. Ne-am umplut sticlele cu apă, la un izvor de la marginea satului și am mers mai departe spre Costești. 

Cariera de lângă Duruitoare Veche.
Lacul Costești – Stânca, în regiunea satului Duruitoarea Veche.
Izvorul de lângă lac. Apa e curată și rece.

Costeștiul l-am trecut repede, căci e un orășel foarte mic. Ne-am oprit la marginea lui la o benzinărie, unde ca de obicei am băut ceai și ne-am încărcat bateriile gadgeturilor. De data aceasta nu aveam nici dronă, nici cameră foto. Trebuia să fac pozele cu telefonul.

Până a ne porni la acest drum, am făcut un event pe canalul nostru de Telegram și pagina de Facebook, în care am propus oamenilor să meargă cu noi, absolut gratuit, adică să-și ia doar bani pentru propriile cheltuieli, doar de dragul aventurii. Din cinci, sau șase persoane care din start au zis că merg, a mers doar un băiat, Roman, care ne aștepta în raionul Glodeni, lângă Suta de Movile. Aveam de mers până la el aproximativ 25 km.

Ne-am luat rămas bun de la Costești și am mers mai departe paralel cu Prutul, în direcția satului Păscăuți. Am trecut în grabă satul pe off-road și am ieșit la un drum de pietriș, apoi la asfalt. Am mers mai departe pe asfalt și în loc să cotim la stânga spre Rezervația Suta de Movile, am mers înainte spre satul Reteni-Vasileuți, după care au urmat satele Reteni și Braniște, tot din raionul Rîșcani. Tocmai în Braniște am înțeles că am încurcat puțin drumu și acum trebuia să o luăm la stânga prin câmpii, spre rezervație. Deci am făcut un drum în plus, de vreo 10 km. În schimb am vizitat încă două sate noi. 

Am ieșit la Suta de Movile și cu puțin chin l-am găsit pe Roman, stând în vârful unei movile. Băiatul nu avea internet mobil și nu ne putea trimite locația sa. Am făcut cunoștință și deja în trei am mers mai departe. Urma să ajungem la Glodeni până la masă. 

Rezervația Suta de Movile – o dezamăgire totală. Nu cred că vreodata aș vrea să mai merg acolo. Nimic impresionant.
Vedere spre drum și bicicletele noastre, de pe cea mai înaltă movilă.

A urmat o cotitură la stânga spre or. Glodeni, după care am trecut satul Cobani, pe care l-am trecut fără opriri. Porțiunea aceasta de drum e plină de dealuri, de aceea am pierdut mai  mult timp, decât am planificat. Am urmat o oprire în satul Hîjdieni. Încă puțin și am ajuns la Glodeni. În oraș am mers spre centru, ca să căutăm un local pentru prânz. Mi-am amintit de hotelul Sharm și cafeneaua de acolo, cu prețuri foarte joase, dar cu mâncare gustoasă. Am fost acolo doi ani în urmă când am plecat în prima călătorie lungă cu bicicletele, de la nord, până la Chișinău. 

Prânzul la cafeneaua hotelului Sharm, din or. Glodeni.
Casă de vânzare într-un sat din r-ul Glodeni.

Prânzul, odihna și cumpărăturile au durat aproximativ o oră, după care am ieșit din Glodeni, în direcția Făleștiului. Am trecut satele Petrunea și Limbenii Noi, după care am ajuns în satul Limbenii Vechi, unde am vizitat biserica de lemn, recent reconstruită, dar mai bine nu o atingeau, ca de obicei. 

Biserica de lemn din Limbenii Vechi, infectată de virusul ,,evroremont”.
Imi plac cimitirele vechi.

După Limbenii Vechi am trecut în grabă satele Obreja Veche, Obreja Nouă și Ilenuța. Am ieșit la traseul Bălți-Fălești, recent reconstruit. Am uitat să menționez că eram deja în raionul Fălești. 

Căsuță părăsită.

Am trecut satul Egorovca și am ajuns la marginea satului Ciuluc, unde am făcut dreapta și am ieșit la stația de cale ferată din satul Catranic. Am schimbat câteva cuvinte cu un domn, care tocmai aștepta trenul de la Bălți, căci trebuia să întâlnească o rudă. În tinerețea sa domnul a fost și el un biciclist și a călătorit mult.

După planul meu, seara trebuia să ajungem la satul Chișcăreni, raionul Sîngerei, dar după cum vedeam nu  reușeam. Deja era seară și ne gândeam la locul de cort. Am mai mers vreo 20 km, trecând satul Glinjeni și la vreo 3 km de la marginea acestuia am încercat să găsim un loc potrivit pentru somn. Am umblat cam vreo jumătate de oră, până am găsit ceva potrivit, nu departe de drum, dar totodată mai la dos ca să nu ne vadă nimeni.

Seara era la fel de frig ca și dimineața și cam am înghețat până ne-am spălat. În schimb mâncarea și tăria cu care ne-am aprovizionat din timp, ne-au încălzit.

Această zi ne-a adus 95 km, două raioane, un oraș, un orășel și 18 sate. 

Traseul parcurs în ziua a doua.

Ziua a treia. Ziua dealurilor și drumurilor de pietriș.

21 septembrie. Dimineața era la fel de frig ca și seara. Ne-am învelit în sacii de dormit și am ieșit din corturi. Repejor am pregătit dejunul, am strâns corturile și am plecat, ca să nu înghețăm. Am ieșit la traseul M14, în popor ,,Betonka” și ne-am îndreptat spre sud. Peste ceva timp a ieșit soarele de după nori și deja ne simțeam mai bine. 

Locul de cort.
Dejunul pentru trei persoane.

Am fi putut merge pe asfalt, până la cotitură spre Călărași, dar am decis să urmăm traseul stabilit și să intrăm prin satul Chișcăreni. Am intrat în satul Slobozia-Chișcăreni, după care a urmat și Chișcăreniul.  Sat pitoresc, cu un relief deosebit și râul Ciulucul de Mijloc, care era plin de căcat de gâște. 

Râulețul Ciulucul de Mijloc.
Ieșim din Chișcăreni spre traseul M-14.
Traseul M-14, direcția sud.
Marginea satului Dumbrăvița.

Am ieșit înapoi la traseu și ne-am urmat drumul spre sud. Am trecut marginea satului Dumbrăvița , Valea lui Vlad și am întors de pe traseu spre satul Cucioaia, raionul Telenești. Demult am vrut să vizitez acest sătuc, căci de fiecare dată când merg pe M-14 spre nord, mă uitam la el de sus de pe traseu și îmi părea foarte pitoresc. Așa și este, sătucul e foarte drăguț, unica dezamăgire e gunoiștea neautorizată de la intrare în sat. 

Igiena în timpul călătoriilor. Aveam noroc de o mulțime de fântâni, lângă care ne putem spăla hainele.
Apoi întindeam hainele deasupra bagajelor și poeste câteva ore erau uscate.

Am intrat în sat și am încercat să găsim vreun magazin alimentar, căci era deja ora mesei. Din trei magazine, câte erau în sat, doar unul era deschis, cel puțin așa ni s-a părut. Când ne-am apropiat de el, totuși nici acesta nu era deschis, vânzătoare fiind plecată undeva. Până la urmă a venit. În sat era hramul în acea zi și doamna era ocupată cu careva pregătiri. Ne-am luat ce am găsit în acel magazin și ne-am așezat să mâncăm pe terenul de joacă recent instalat de Șor. 

Căsuță părăsită, cu o arhitectură deosebită.
Panorama satului Cucioaia.

Am ieșit din sat și iarăși am mers pe M-14, până la cotitură spre Călărași, în apropierea satului Rădeni, raionul Călărași. Urma să mergem pe un drum de pietriș, ceea ce e cel mai neplăcut pentru bicicliști. 

Podgoriile din apropierea satului Rădeni, r-ul Călărași.
Centrul satului Onișcani.

Am trecut satul Rădeni, Dereneu, Onișcani, Sverida, Hîrbovăț, ca după câteva ore să ajungem în satul Răciula. Aflând că în Răciula este și o mănăstire, am mers în vizită. 

Lifehack-uri de la biserica ortodoxă.
Hristos a alungat vânzătorii din templu. Intre timp biserica ortodoxă:

Am ieșit la marginea satului și urma să mergem pe off-road, până la traseul R-20, direcția Călărași. Ceva s-a întâmplat, am căscat gur și în pădure am luat-o pe o cărare greșită. Am ajuns într-un loc unde se termina drumul și nu puteam trece. Dar până la aceasta, Roman a vrut să urce brusc pe un delușor abrupt și i s-a rup lanțul. Aveam cu mine o lacățică pentru lanț, dar nu aveam instrumentele necesare pentru a îndepărta bucata de lanț rupt. A fost nevoie să meargă pe jos până la traseu.

Pur și simplu o poză frumoasă.

Ne-am întors înapoi, am găsit cărarea potrivită și în aproximativ jumătate de oră eram la asfalt, trecând mai întâi pe la marginea satului Nișcani. Ajunși la traseu am chemat un taxi din Călărași pentru Roman. Noi am pornit mai departe și ne-am înțeles să ne întâlnim la Călărași, unde urma să luăm cina. Până noi am ajuns la locul cinei, Casa Armenească, Roman cu ajutorul taximetristului a găsit un domn care putea să-i repare bicicleta. Până noi am comandat cina, a venit și Roman.

După cină urma să mai mergem vreo 10 km până în satul Horodiște, unde trebuia să dormim. Până a ne porni, Alexandru a contactat un prieten din acel sat, care a zis că tatăl său ne va servi cu niște vin de casa. 

Podgoriile de lângă Călărași în culorile apusului.

Am ieșit din Călărași, am trecut satul Seliștea Nouă, după care am ridicat un deal nebun, dar am avut parte de o priveliște frumoasă spre oraș și un apus extraordinar. După ce am ridicat dealul, am ieșit la asfalt și pădurea dintre satele Sadova ș Horodiște. 

Ridicăm delaul dintre or. Călărași și satul Horodiște.
Am prin un apus extraordinar.
Stație meteorologică.

Peste o oră, practic pe întuneric am ajuns la Horodiște. Până ne umplem sticlele cu apă la izvorul din sat și îl așteptam pe Alexandru cu vinul, am făcut cunoștință cu niște locuitori ai satului și am schimbat câteva vorbe. Ei ok, nu chiar câteva căci erau beți. 

Indicator de distanțe, la intrare în satul Horodiște, r-ul Călărași.

Ne gândeam să ieșim din sat și apoi să instalăm corturile, dar întunericul ne-a făcut să ne schimbăm planurile și să ne oprim nu departe de o pădurice din centrul satului, cel puțin nouă ne părea că e pădurice. După o jumătate de oră deja gustam vinul adus de Alexandru. Deoarece cina am luat-o la Călărași, am avut mai mult timp pentru odihnă.

Această zi ne-a adus 81 km, un oraș și 13 sate. 

Traseul parcurs în ziua a treia.

Ziua a patra. Ziua despărțirii și mâncării.

22 septembrie. Ne-am sculat ca de obicei imediat după ora 6. Comparativ cu zilele trecute, era cald. Ne aștepta o surpriză! Locul unde ne-am instalat corturile, s-a dovedit a fi ograda unei case, dar nu o pădurice cum am crezut noi seara, pe întuneric. De fap nu era ogradă propriuzisă, dar probabil un teren cumpărat și alipit casei. Dar oricum era proprietatea cuiva. Noapte, printre copaci nu am văzut că în fundul ogrăzii se află o casă. În fine, ne-am străduit cât mai repede să ne facem treburile, să ne strângem și să plecăm. Am lăsat locul la fel de curat, cum și l-am găsit. 

Locul de cort din ograda cuiva.
Pregătiri pentru drum.

Am ieșit din sat și am luat-o în direcția Strășeni. La răscruce cu un drum de țară, care ducea spre pădure și satul Micleușeni, ne-am despărțit de Roman. Avea ceva treburi și din start ne-a preîntâmpinat că venise doar pentru două zile. Roman a plecat spre Chișinău. După cum ne-a zis a fost prima sa experiență de acest gen. Sperăm că i-a plăcut!

Despărțirea cu Roman.

Cîteva cuvinte despre fundraising. Chiar la sfârșitul zilei a doua, a călătoriei noastre, suma de 2000 $, pe care ne-am pus-o ca scop, era adunată. Oamenii au fost foarte receptivi, iar cineva chiar în prima zi a donat 500 $. Am ridicat până la 3000 $, iar la sfârșitul acestei zile, erau deja 2500 $. Mulțumim tuturor!

Am mers pe off-road până la pădure, am străbătut pădurea și am coborât în satul Micleușeni, deja raionul Strășeni. După Micleușeni am mers pe asfalt până la satul Dolna, pe care l-am vizitat și în expediția trecută, am întors spre sat, l-am trecut în grabă și am ieșit la pădure și Izvorul Zamfirei. 

Într-o ogradă din satul Micelușeni, r-ul Strășeni.

În pădurea de lângă satul Dolna, este amenajat un izvor, care poartă numele de Izvorul Zamfirei, deoarece după legendă, anume acolo Alexandr Pușkin se întâlne cu țiganca Zamfira. Locul e foarte pitoresc, doar că nu toți cetățenii noștri îi dau valoare…

O poartă din satul Dolna, r-ul Strășeni.
Ajunși la Izvorul Zamfirei.
Foișor pentru odihnă.
Amprenta lăsată de moldoveni.

De la izvor trebuia să urcăm un deal cu o înclinație de peste 30 grade. Când urcam, evident pe jos, am observat că mi se dezlipesc tălpile de la papucii pentru ciclism. Încălțămintea nu e prevăzută pentru mersul pe jos, mai ales sub așa unghi, de aceea a cedat. M-am schimbat în ghete, dar trebuia să fac ceva, deoarece nu puteam învârti pedalele cu contacte, încălțat în ghete. Mai întâi m-am gândit să rog pe cineva de la Chișinău, ca să meargă la un magazin de biciclete, să-mi cumpere o pereche de încălțăminte și să mi-o aducă, apoi mi-am dat seama că o pot repara. 

Pădurea de lângă Dolna.
Panta pe acare am ridicat-o și după care mi s-a rupt încălțămintea.

Am ieșit din pădure la traseul Leușeni. Acolo am întâlnit un șofer de tir, care mergea spre Iași și era încărcat cu semințe de floarea soarelui „Banzai”. Am făcut cunoștință cu el, era din Găgăuzie, am discutat puțin, apoi domnul ne-a servit cu câteva pachete de „Banzai”. Ne-am luat rămas bun și am plecat fiecare în drumul său. 

Domnul care ne-a servit cu semințe.

Am mers pe traseul Leușeni, direcția Chișinău și ne-am oprit la prima benzinărie. Am luat câte o cafea și am împrumutat de la bărbații de acolo un ciocan și un șurub. Cu ajutorul acestora dar și a curelușelor din plastic pe care le aveam cu mine, am reparat încalțămintea. Apropo, curelușele din plastic sunt un MUSTHAVE, dacă plecați undeva departe cu bicicleta, sau pe jos!

Reparația încălțămintei.

După cum am zis la benzinărie am servit cafea și am mâncat niște biscuiți. Apoi am aflat că la 150 de metri, la marginea satului Cristești, tot pe traseu se află o cafenea, unde putem mânca. Ne-am luat rămas bun de la domnii de la benzinărie, le-am mulțumit și am mers să ne luăm prânzul.

Lângă satul Iurceni, r-ul Nisporeni.
Prânzul.
Așa arată cafeneaua.

După prânz ne-am continuat drumul pe traseul Leușeni, până la satul Bolțun, apropo eram deja în raionul Nisporeni, unde am cotit la stânga de pe asfalt și am intrat în sat. Am trecut satul și am intrat în raionul Hîncești. Au urmat satele Cornești și Pașcani, după care am ajuns la Lăpușna, sat care era în plan să-l vizităm. 

În această zi probabil am mâncat câteva kg de struguri.
În apropierea satului Pașcani, r-ul Hîncești.

Ce ține de traseul stabilit și desenat de aplicație, ne-am abătut des de la el și uneori chiar improvizam, adăugând locuri și trasee noi. Asta și este o adevărată aventură!

Lacul din apropierea satului Lăpușna, r-ul Hîncești.

La marginea satului Lăpușna am avut un mic conflict cu un boieraș local, căruia nu i-a plăcut că am mers câteva zeci de metri peste proprietatea sa. Când am ajuns la marginea satului, am căutat pe Google Maps cel mai potrivit drum. Harta ne-a arătat unul, care părea să existe. La un moment dat, pe drum au apărut niște piloni pentru porți. Am trecut de acestea și am văzut niște tineri care lucrau acolo. I-am întrebat dacă este drum mai departe, ei au confirmat că este. Noi am mers și când colo iese proprietarul indignat, că îi călcăm proprietatea. Am încercat să-i explicăm că harta Google ne-a adus aici și că e o greșeală, și că nu e nimic strașnic, suntem doar niște călători. Dar omul probabil nu prea știa ce e Google Maps, chiar dacă era mai tânăr decât noi, de aceea a început să înjure și să ne amenințe… N-am stat să-l ascultăm, l-am trimis delicat mai departe și ne-am continuat drumul. Se mai întâmplă și așa ceva…

Am intrat în satul Lăpușna, unde am făcut o pauză și iar am mâncat niște iaurte și fructe. Satul e foarte dezvoltat și mare. Localitatea e veche și multe sute de ani în urmă, pe acolo treceau câteva drumuri comerciale internaționale, ceea ce a adus la creșterea și dezvoltarea locului. 

La ieșire din sat, am dat de aceste panouri informative, total stupide, pe seama cărora ne-am amuzat. 

Cine cunoaște, cum poate fi citită inforamția de sus?

Am părăsit satul și am luat-o pe traseu spre Hîncești, trecând prin satul Rusca. Apropo cine nu cunoaște la Rusca e situată unica pușcărie de femei din țară. E chiar la traseu.

Satul Rusca se află într-un loc pitoresc, înconjurat de păduri de stejari. Datorită frumuseții locului peste câteva luni ne-am întors acolo, pentru o plimbare prin pădure. 

Lângă satul Rusca, r-ul Hîncești.

Am ajuns în Hîncești. Datorită situației sale, orașul practic nu poate fi ocolit, dacă călătorești prin acea zonă. Am luat cina, ne-am aprovizionat cu cele necesare la supermarket și am ieșit din oraș, pentru a căuta un loc de cort. Era deja seară. 

Hîncești.
Catedrala din oraș.

De la început ne gândeam să mergem la locul precedent de cort, lângă cimitir, unde am dormit în prima expediție. Dar mai apoi am decis să mai mergem puțin, până găsim ceva mai bun. Astfel am ajuns la marginea satului Bozieni, unde în deal, la stânga de traseu, am zărit o pădurice. Am mers acolo și am dat de un loc fantastic. Copaci aranjați în rânduri, departe de ochii lumii și un covor imens, uniform din frunze căzute. Locul poate fi considerat cel mai frumos loc de cort din această călătorie.

Această zi ne-a adus 79 km, 4 raioane, un oraș, 9 sate, multă mâncare și o mulțime de Oameni buni. 

Traseul parcurs în ziua a patra.

Ziua a cincea. Ziua oamenilor buni.

23 septembrie. Ne-am trezit bine odihniți, căci am dormit pe acel covor moale din frunze. Printre copaci deja se iveau primele raze ale soarelui. La orele 9 aveam stabilită o întâlnire cu echipa de filmare de la Prime TV, care au vrut să facă un reportaj despre călătoria noastră și campania de fundraising. Ne-am înțeles să ne întâlnim lângă satul Ivanovca Nouă, Hîncești. Au urmat toate procedurile matinale, după care am pornit la drum. 

Cum vă pare locul?

Am întâlnit mașina echipei de filmare, când ne apropiam de sat. Imediat au filmat câteva cadre. Ne-am, oprit la marginea satului, unde a urmat un interviu cu noi și filmarea. Am vorbit despre faptul cum a apărut ideea acestei călătorii, cine suntem, pe unde am călătorit și cel mai important despre campania de fundraising.

Ne pregătim pentru interviu.
Ca în filmele de acțiune 🙂

Tot interviul a durat vreo oră, după care am filmat câteva secvențe din mers, coborându-ne la vale spre satul Fîrlădeni. Tocmai după ce am coborât spre sat, am înțeles că trebuia să o luăm pe alt drum. Am urcat dealul înapoi și am întors la stânga spre satul Ivanovca Nouă. Acolo ne-am luat rămas bun de la cei de la Prime și am continuat drumul. 

Procesul filmării.

Am trecut pe off-road și pietriș satele Ivanovca Nouă, Lipoveni, după care a urmat un drum lung fără localități, până la satul Porumbrei. Am uitat să menționez, că eram deja în raionul Cimișlia. 

O stație frumoasă din satul Ivanovca Nouă, r-ul Cimișlia.

După Porumbrei am ieșit la traseul M-3 și am mers pe asfalt vreo 12 km apoi am întors pe off-road și am mers paralel cu calea ferată, prin pădure, până la satul Cărbuna, raionul Ialoveni.

Traversând calea ferată, am dat de acest indicator, cu inscripție în chirilică.
Intrarea în satul Cărbuna, r-ul Ialoveni.

Ajunși în Cărbuna, am făcut o pauză la un ceai și am vizitat o construcție în formă de turn al unei vechi cetăți. Cel puțin de departe părea așa. Când ne-am apropiat, s-a dovedit  fi o construcție recent construită. În zadar am urcat acel deal.

Construcția în forma unei cetăți, din satul Cărbuna.
Panorama satului Cărbuna. După peisaje se observă ce ne deplasăm spre sud.
Stație pictată din satul Cărbuna.

Am continuat drumul spre orășelul Căinari, pe un drum de pietriș, înghițând o mulțime de colb, de fiecare dată când trece vreo mașină. Peste o oră și jumătate eram la intrare în Căinari, unde am luat masa, la o benzinărie, deoarece alte alternative nu aveam. Am mâncat niște plăcinte, ceea ce e foarte rău, adică aluatul, când ai de învârtit pedalele. 

O mică excursie prin orășel, care pare a fi uitat de toți și ocolit de civilizație. Am mai fost acolo câțiva ani în urmă și deja atunci am avut șoc. Fost centru raional, la moment orășelul Căinari intră în componența raionului Căușeni și viața de acolo pare că s-ar fi oprit de tot. Aș plasa orașul pe locul unu, în topul celor mai oribile locuri în care am fost din Moldova. Pe locul doi ar fi orașul Basarabeasca. Sper să nu supăr pe nimeni, e părerea mea subiectivă. Dacă aveți alte păreri, vă rog să scrieți în comentarii!

Peisaje de Căinari.
Puteți observa multe apartamente părăsite.
Centrul orășelului. Aici vrei să mori…
Muzeul lui Alexei Mateevici. Poetul era originar din Căinari.

Am plecat repejor din Căinari, adică din centru, până nu ne-a apucat depresia. Am ajuns la cartierul orașului construit în jurul stației de cale ferată Căinari. Acolo am găsit o comoară, cum este clădirea stației. Uneori lipsa banilor devine un plus, căci să fi avut bani, precis își băteau joc de clădire, așa cum iubesc cei de la CFM.

Gara Căinari.
Cutie poștală.
Principal ca administrația să nu înceapă aici un evroremont.
Incinta gării arată mult mai trist.
Detalii.
De obicei așa detalii vechi nu sunt păstrate…

Când am ieșit de pe teritoriul stației și ne pregăteam de pornire, am întâlnit un bărbat, șofer de frigider cu înghețată, mașina cărui s-a defectat și aștepta să-i vină ajutorul. Am schimbat câteva cuvinte, după care omul ne-a servit cu înghețată. 

În apropirea gării.

Au urmat satele Cîrnățenii Noi, Sălcuța Nouă, Sălcuța și Zaim, după care în sfârșit am ajuns în orașul Căușeni. Încă din timp, Alexandru a contactat niște prieteni din Căușeni, la care urma să dormim în acea zi. 

Satul Sălcuța.
Marianca de Sus – amuzant ))

Am ajuns în centru și deoarece eram în Căușeni, iar acolo se află una din cele mai iubite vinării ale mele, am mers la ei. E vorba despre producătorul mic Gogu Winery, vinurile căruia le consider unele dintre cele mai bune de la noi din țară, în special vinurile albe.

Am găsit vinăria, care se află chiar acasă la proprietarul acesteia – Ilie Gogu. Am vrut să cumpărăm un vin, dar ne-a fost oferită o sticlă de Feteasca Regală, în calitate de donație și am fost invitați în zona de producere, unde am gustat câteva vinuri, chiar din butoaiele de inox. 

Vinăria Gogu.
Vin tânăr. Dacă sincer am uitat ce soi era…
Donație din partea lui Ilie Gogu.

După mica excursie cu degustare, ne-am luat rămas bun de la gazde, le-am mulțumit și am plecat spre centru, unde am intrat într-un local să luăm cina. 

Cina în Căușeni.

S-a făcut deja noapte, dar mai aveam de mers aproximativ 10 km după oraș, pentru a ajunge la prietenii lui Alexandru. Ne aștepta panta cea nebună, la ieșire din Căușeni, direcția Ștefan Vodă. 

Mi-am pierdut un papuc undeva pe drum, l-am aruncat și pe al doilea.

În sfârșit am avut parte de un pat și duș.

Această zi ne-a adus 105 km, 4 raioane, un oraș, un orășel, 10 sate și mulți Oameni buni, care ne-au servit cu de toate. Și cea mai mare bucurie a fost ceea că ne-am atins scopul, iar suma donațiilor a depășit cifra de 3000 $!

Traseul parcurs în ziua a cincea.

Ziua a șasea. Ultima zi, sau ziua descoperirilor.

24 septembrie. Ultima zi, dar și o zi importantă pentru mine – ziua de naștere a unui Om drag. Până după masă trebuia să ajungem la Palanca. După procedurile de dimineață, am mulțumit gazdelor și am plecat. Am mers în direcția Ștefan Vodă și deja după câțiva kilometri, am intrat în raionul Ștefan Vodă.

Dimineța…

Ștefan Vodă era un raion total necunoscut pentru mine. L-am vizitat de mai multe ori, însă doar în trecere spre vama Palanca. În orașul Ștefan Vodă am fost doar o dată. De aceea am vrut să folosesc la maxim această zi, pentru a descoperi regiunea. 

Pregătiți pentru ultima zi…
La 20 de metri de acel frumos răsărit, la intrare în raionul Ștefan Vodă. Trist((

Ne-am oprit la o benzinărie, la intersecția drumului ce duce spre Popeasca și Ermoclia. Am întrebat la angajații de acolo, dacă ne pot servi cu niște apă fierbinte, pentru a ne pregăti dejunul și ceaiul. Au zis că nu au apă. Am procurat de la ei apă îmbuteliată, ne-am desfăcut bagajele și chiar la terasa benzinărie ne-am pregătit dejunul. Aveam și niște eclere la desert, cumpărate ieri în Căușeni. 

Dejunul.
Vedere de sus )))

După dejun am mers spre Ștefan Vodă, chiar dacă am fi putut ocoli orașul, am decis să-l vizităm. Aproximativ pe la orele 10 eram deja în centrul orașului, unde am servit câte o cafea, la o cafenea micuță și plăcută, chiar în centru. 

Or. Ștefan Vodă.

Ștefan Vodă e un oraș mic, dar dezvoltat și curat. După câte știu anul trecut a fost numit cel mai curat oraș al țării.

Recomand acest local, dacă ajungeți la Ștefan Vodă.
Localul se află pe mâna dreptă de la monumentul lui Ștefan cel Mare, din centrul orașului.
Am observat mulți biciliști în oraș. Deci un mare LIKE pentru Ștefan Vodă!

Am ieșit din oraș, am traversat traseul ce duce spre vamă și ne-am îndreptat pe off-road spre satul Cioburciu. Toată porțiune de drum până la Cioburciu, trecea prin podgorii. Am avut ocazia să gustăm câteva soiuri de struguri. De menționat că eram în zona vitivinicolă Purcari. 

Podgoriile raionului Ștefan Vodă.
Mi s-a făcut dor de acea zi…

Ajunși la marginea satului Cioburciu, am făcut dreapta spre Răscăieți. În acest sat am vrut să vizităm podul care trece peste Nistru și duce în regiunea transnistreană. Pe pod e instalat un post vamal intern, dar la acel moment, din cauza pandemiei, punctul vamal era închis. Dar ofițerul ne-a permis să trecem până pe pod, pentru a face poze. 

Intrarea în satul Răscăieți.
Nistrul lângă Răscăieți.

Ne-am întors înapoi spre centru și am făcut stânga spre Purcari. Am mers paralel cu Nistru, iar în apropierea satului, ne-am coborât spre bălți. Eram în Rezervația Nistrul de Jos și în cel mai jos punct la țării. Dacă în prima expediție, drumul nostru a trecut prin cel mai înalt punct al țării – dealul Bălănești, în a doua am decis să trecem prin cel mai jos punct. 

Stație părăsită din Răscăieți.
Culorile toamnei…

Din cauza secetei, în bălți cum numesc zona locuitorii din satele din preajmă, practic nu era apă. Dar oricum zona e pitorească, cu o microclimă unică. Și la general, raionul Ștefan Vodă mi-a lăsat o impresie de o zonă cu un potențial turistic mare, dar care este puțin apreciată, în principiu ca și multe alte zone din țara noastră. 

Moș Ion, din satul Puracri. A zis că se simte bine și este un om fericit!
Un izvor din satul Purcari…

Era deja ora mesei. Am întors înapoi spre sat, ca să ne cumpărăm câte ceva de la magazin, după care am coborât înapoi la Nistru, unde am găsit un loc mai bunișor și ne-am aranjat pentru prânz. 

Magazinul „La Chisc” )
Ne-am coborât în luncă, pentru a lua prânzul.
Ultimul prânz. Cu tot ce ne-a dat Natura, magazinul „La Chisc” și ce am mai avut cu noi.
Ca de obicei gunoiul l-am luat cu noi și am lăsat locul curat, chiar mai curat decât l-am găsit!

După prânz am decis că nu mai ieșim la traseu, dar mergem pe off prin rezervație, paralel cu Nistru, până când va fi posibil, sau până când va fi drum. Am repetat conturul râului până la satul Olănești, apoi am intrat în sat și după ce l-am trecut, iarăși ne-am coborât spre Nistru. 

Frontiera de stat, între Moldova și Ucraina.
Rezervația Nistrul de Jos.
Malul opus e Ucraina.
Drumul repetă perfect conturul râului.
Satul Olănești, r-ul Ștefan Vodă.

Au urmat câțiva kilometri, care repetau perfect conturul bătrânului Nistru. Așa am mers până aproape de satul Crocmaz. Și cum fugăream noi bicicletele prin pădure, la o cotitură dăm peste doi polițiști de frontieră, care stăteau la răcoare și mâncau înghețată în paharele de vafe. Nu s-au așteptat să ne vadă, de aceea au fost puțin șocați și mai nu au scăpat înghețată din mâini. Ne-au oprit și au început să ne citească lecții, despre faptul că nu avem dreptul să ne aflăm în rezervație fără permis special, că ne vor amenda, că bla-bla-bla…Mai pe scurt prostie birocratică, care există doar în țări postsovietice. Am umblat liber prin Israel, care e un stat super securizat și militant, dar nimeni nu ne-a zis nici un cuvânt, chiar dacă ne aflam la hotar cu Iordania, sau alte zone considerate strategice. Stupiditate totală!

Până la urmă s-a rezolvat ca în Moldova. Când ne-au cerut actele, Alexandru nu avea buletinul cu el, de aceea a arătat legitimația sa de lucru. S-a dovedit că au cunoștințe comune, una alta, ca până la urmă să rămânem prieteni, dacă se poate de zis așa. 

Un camion părăsit pe malul Nistrului, în apropierea satului Crocmaz.

Am continuat drumul prin rezervație până la marginea satului Tudora. Mergeam repede prin sat, când am zărit un magazin cu vinurile „Anfepur”, prima dată am auzit despre acest producător. L-am sunat pe Alexandru ca să se întoarcă înapoi, căci el a zburat înainte și era departe deja. Am intrat în magazin și am luat câte un pahar. Prețul vinului pe care ei îl consideră premium e de 4 lei paharul, iar cel de calitate puțin mai joasă e de 2 lei.

Priviți ce minune de gard.
Am ajuns la Tudora.
Monument care probabil reprezintă ospitalitatea locului.
Dragoste )

Am servit câte un pahar, vinul e așa și așa. Apoi a intrat domnul Victor, care locuia chiar alături, dar și lucra la această întreprindere la producere. După lucru mai trecea pe la magazin și lua pe datorie câte un pahar, sau două de vin. Iar la salariu venea și achita creditul. Tare s-a bucurat când i-am propus să mai ia un pahar din contul nostru și nu de 2 lei, dar de 4. În câteva minute ne-a povestit toată viața sa și a zis că e îndestulat și fericit. Anume asta și numesc eu călătorie adevărată, când cunoști oameni noi, îi asculți, discuți cu ei, glumești… De la orice om poți învăța ceva!

Magazinul vinăriei Anfepur.
Nu știu dacă aș mai vrea să gust vinurile lor, dar pentru o aventură merge.
Câte un păhăruț cu dl Victor de la Tudora.
Și aici întâlnim bicicliști, mai bine zis bicicliste.

Am ajuns în sfârșit la Palanca. Și cum vă pare: am mers peste 550 km și nu am căzut niciodată, dar aici chiar la intrare în sat, lângă indicator, pe ultima sută de metri, cad jos… Amuzant! Am căzut din cauză că am frânat și nu mi-am descheiat la timp piciorul de pedală, fiind în încălțăminte cu contacte. 

Chiar în apropierea acetui semn, care ne-a indicat ultimul sat din acestă expediție, am căzut jos )

După o scurtă sesiune foto la intrarea în sat, ne-am continuat drumul și în aproximativ 15 minute am ajuns la vamă. Acolo am vorbit cu niște polițiști de frontieră, care erau uimiți, auzind de unde venim și ce drum am parcurs. După câteva poze, ne-am întors spre sat, căci ne aștepta mașină și trebuia să merge spre casă.

Sfârșit!

Până băgam biciclete în portbagaj, am scăpat sticla cu vin de „Anfepur”, dar o jumătate a rămas întreagă și chiar cu ceva vin. Am servit cîte un gât pentru călătoria noastră. 

Pregătiți pentru a ne întoarce acasă.

Nu aș zice că eram obosiți, dar aveam emoții… Am făcut-o și pe asta! 554 km, 6 zile, 14 raioane, 4 orașe(centre raionale), 2 orășele, 67 de sate și mulți, mulți oameni buni și interesanți!

Ultima zi ne-a adus 93 km, un raion, un oraș și 6 sate. 

Traseul parcurs în ziua a șasea.
Tot traseul al acestei călătorii.

Să vă zic că eram fericiți, probabil nu aș zice nimic… Am avut o vară și un început de toamnă extraordinare! Acum liber putem spune că am cutreierat Moldova în lung și lat…

Vă mulțumesc că citiți acest blog și urmăriți toate sursele noastre media!

Călătoriți, căci merită!

Linkuri utile:
Wagabond în Facebook: https://www.facebook.com/Wagabond-Travel
Wagabond în Telegram: https://www.t.me/wagabond_travel
Wagabond în Instagram: https://www.instagram.com/wagabond_travel/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s