Blogul unui Wagabond

Hai noroc, cum se zice la noi, la moldoveni! Să nu credeți că călătorim doar peste hotare și evităm Moldova! Nu e așa! Îmi iubesc foarte mult țara, mai ales pământul! Am străbătut Moldova în lung și lat, mai des cu bicicleta, uneori cu mașina, sau chiar pe jos. Avem o țară frumoasă, cu potențial turistic, doar că nimeni nu-și dă interesul pentru al dezvolta și promova. O mică comparație între Moldova și Georgia: în 2018 țara noastră a fost vizitată de 160 mii turiști, date oficiale, iar Georgia de 8,7 milioane. Trist!!! De aceea încercăm măcar cumva, prin itermediul internetului, sau când suntem peste hotare, să povestim despre țara noastră…poate mai atragem și noi vreun om doi…

De mic iubesc ciclismul, am avut biciclete de când mă țin minte. Iar din 2014 am început a mă ocupa de ciclism mult mai serios, doar că în ultimii doi ani, am cam cedat, nu știu care e motivul… Dacă în 2014-2017 mergeam anual între 4 mii și 8 mii km, vizitând Odessa de câteva ori, Iașul, atunci anul acesta nu am mers nici 1,5 mii km(( Nu-mi place să merg prin Chișinău cu bicicleta, prefer distanțele lungi.

Demult doream să mergem în sud, Comrat, Vulcănești, Taraclia…Dacă nordul și centrul, l-am trecut aprope tot, sudul ne era mai puțin cunoscut. Am vorbit cu prietenul meu Sergiu, care imediat și-a dat acordul, căci împreună am trecut multe trasee. Destinația finală a fost Lacul Beleu, din r-ul Cahul.
Am stabilit traseul: Chișinău – Cimișlia – Comrat – Cahul – Lacul Beleu, satul Slobozia Mare. Am evitat drumul pe la Hâncești din câteva motive: sunt multe dealuri destul de obositoare, dar și am mai fost de multe ori acolo. Am rezervat trei zile acestei călătorii și pe 26 iulie, la 6 dimineața am pornit.

Prima zi – 26.07.2019

Start:

Până la Cimișlia, ceea ce e aproape 70 km, am făcut doar două mici opriri pentru ceai. Aproape de masă, eram deja în Cimișlia. 

Intrare în orașul Cimișlia:

Cimișlia mi-a plăcut, sincer! Mai ales centrul și parcul cel micuț, recent renovat. În rest nu pot zice nimic, am stat doar în centru, unde am mâncat la o cafenea și am plecat. Daaaa….berea locală din Cimișlia e gustoasă! Un mare LIKE și recomandare!
La ieșire din oraș, ne aștepta un deal mare, apoi câteva puțin mai mici și traseul  a trecut în unul aproape plat, fără dealuri, adică am ajuns în Stepa Bugeacului.

Sculpturi de pe timpul sovietic, reprezintă două femei în port național, în timpul culesului strugurilor. Mie personal mi-a plăcut! Sper să fie păstrată!

Drumul ce leagă Cimișlia și capitala autonomiei Găgăuz, orașul Comrat, e foarte bun:

Mama Natură – cel mai bun pictor și designer!

Am trecut satul Bugeac, unde am făcut niște poze, am luat apă de la o alimentară și am plecat spre Comrat. Oamenii din Bugeac, ca și practic tot sudul, cel puțin pe unde am mers, nu vorbesc româna(((
După masă am ajuns în Comrat, unul dintre cele mai mari orașe din sud și capitala administrativă a Gagauziei. Pentru Comrat, am rezervat cîteva ore, căci în afară de odihnă, am dorit să vizităm combinatul vinicol Vinuri de Comrat și să gustăm din vinurile lor.

Hotarul administrativ al Autonomiei Găgăuze:

Intrare în orașul Comrat:

Ajunși în Comrat, evident am mers în centru să facem câteva poze. Orașul mi s-a părut dezvoltat, căci are de toate, dar cu iz sovietic. Prea multe simboluri, lozinci și monumente sovietice…iar pe alocuri mi-a amintit de anii 90 cu toate atributele sale…

Tătuca Lenin! Nu știu ce părere aveți voi, dar eu sunt foarte critic cu așa ceva, adică cu monumentele dictatorilor, ucigașilor și a oricăror simboluri legate de totalitarism! Locul lor e la gunoiște, sau undeva la marginea orașelor și cu siguranță nu pe piața din centrul orașului!

După pozele cu Lenin, ne-am îndreptat spre Vinuri de Comrat, căci deja eram flămânzi și dornici de vin. După cum citisem, la combinat au amenajat o cramă și un restaurant, unde planificam să mâncăm, dar nu a avut să fie, nu ne-au permis să intrăm, căci încă mergeau careva lucrări de construcție. În schimb ne-au recomndat un local din centru, unde puteam mânca bine și gusta vinuri locale. Am găsit localul, era în incinta unui mic hotel, pierdut undeva printre blocurile locative. Localul se numește Altin Palace și îl găsiți aici . Are o mică cafenea, unde puteți gusta din bucătăria și vinurile gagauze. Am fost serviți cu un vin tradițional, dar am uitat cum se numea. În fine, dacă ajungeți acolo, puteți cere vin roșu, demidulce. Nu așteptați prea multe de la acest local, doar dacă aveți o nostalgie după anii 90, sau începutul anilor 2000. În schimb mâncarea e gustoasă și ieftină. O masă pentru doi, cu vin și apă, ne-a costat în jur de 250 lei(13 euro).

Vinuri de Comrat:

Eram destul de relaxați, după vin și o masă copioasă…dar trebuia să mergem. Planificam să mai mergem vreo 20-30 km, apoi să căutăm loc pentru dormit, adică loc pentru cort.

La ieșire din Comrat:

Pe drum am intrat în satul Beșalma, une după recomandările abonaților de pe canalul nostru de Telegram, este un muzeu, care merită vizitat. Am ajuns acolo, dar era deja aproape de ora 6 seara și muzeul era închis.

Muzeul de istorie al Găgăuziei, din satul Beșalma:

Vedere din spatele muzeului spre marginea satului și traseul M3, pe care am venit din Comrat:

Am ajuns în satul Congaz, apropo un sat foarte mare, în apropierea căruia, chiar lângă traseu se află lacul Congaz, pe malul căruia ne-am instalat cortul. Mai întâi am mers până în sat de unde am cumpărat câteva butelii cu apă plată și niște fructe.

Satul Congaz:

Vedere spre lac, din locul unde ne-am instalat cortul:

Am lăsat lucrurile și bicicletele sus pe deal și am mers să ne scăldăm. Dar spre regret, lacul era destul de murdar și m-am scăldat doar eu. Aveam nevoie de apă pentru a mă răcori. După aceasta, evident m-am spălat cu apă din butelie.

Scăldatul cu pielea goală la apus)

Apusul:

Locul de popas:

Am făcut un foc, am mâncat din produsele ce le aveam, mai bine zis ce le avea Sergiu, căci recent fusese ziua lui de naștere. Așa că am avut și plăcinte și un vin bun de casă, de la părinții lui! Am stat de vorbă până a înnoptat și ne-am culcat. Pentru a doua zi aveam planificați în jur de 120 km.

Ziua a doua – 27.07.2019
Trezirea devreme, dejunul și pregătirea pentru drum. Am avut câteva porții te terci și fructe uscate, din timp și cu mult drag pregătite de soția lui Sergiu) Dejunul în sânul Naturii mereu e mai gustos ca oriunde! 

Locul de popas:

Puțin noros, perfect pentru un drum lung.

Ne-am pornit încetișor spre sat, unde ne-am aruncat gunoiul și gunoiul strâns după alții. Avem de mers 25 km până la intersecția care duce spre Taraclia, Vulcănești și Cahul. Pe drum ne-a venit ideea să mergem spre Vulcănești, în loc să întoarcem spre Cahul, iar de la Vulcănești deja să mergem spre Slobozia Mare și Lacul Beleu. Niciunul din noi nu a fost la Vulcănești și probabil cel mai important argument a fost acela că în Vulcănești se află o mică vinărie, unde demult doream să ajungem. Drumul părea a fi bun. Într-adevăr așa și a fost, până nu am trecut de satul Ciumai. După el a început un adevărat pi…deț!!! Acolo unde cândva a fost drum, a rămas doar un strat de vreo zece cm de nisip și praf, pe unde trec o mulțime de tiruri și ridică nori de colb…. Nori e puțin spus, nu se vedea nici la câțiva metri înainte și riscam să nimerim sub tirurile care ne veneau în întâmpinare. Nu am riscat să scot telefonul pentru poze. După ce am trecut acei câțiva km de trash, am ieșit  la careva drum asfaltat, adică avea porțiuni de asfalt, dar s-au început dealurile. Am trecut de intersecția ce duce spre vama dintre Moldova și Ucraina și am luat-o la dreapta spre orașul Vulcănești. Câteva dealuri, iar dealuri și am ajuns în sfârșit la intrare în oraș.

Intrarea în orașul Vulcănești:

Vulcănești e cel mai sudic oraș al țării și întră în componența UTA Gagauzia. Ne-am plimbat câteva minute prin centrul orașului și am mers să căutăm vinăria. La vinăria am sunat încă dimineața, când eram în drum. Doamna de acolo a zis că au careva oaspeți, dar a fost foarte amabilă și până la urmă a zis că ne primesc și pe noi. 

Plini de colb și obosiți am ajuns la vinăria KaraGani. Primul lucru pe care l-am făcut, am mers la baie, ca să ne spălăm măcar pe față și mâinile. Am fost primiți cu o căldură deosebită și imediat puși la masa. În afară de noi, acolo mai era o gașcă de oameni, destul de veseli.

Curtea vinăriei:

Ni s-a turnat un vin pentru aperitiv, dacă nu greșesc un Muscat demidulce. Vinul era îmbuteliat, dar nu avea încă etichete. De aceea pot să zic că am fost printre primii care l-au gustat. Masa imediat a fost încărcată cu de toate: ciorbă, carne pentru Sergiu, legume, cașcaval și niște pateuri tradiționale gagauze, cu brânză…doar pentru acele pateuri sunt gata chiar acum să merg la Vulcănești! Am gustat vreo patru feluri de vinuri, de la demidulci, până la cele seci, apoi am ajuns la o tinctură, care a fost din partea casei, ceva specială, căci așa și nu am înțeles din ce era, dar era foarte gustoasă!!! Un mare, mare MULȚUMESC gazdelor! Vinul a fost turnat  de un domn în vârstă ….cu toată rușinea, dar i-am uitat numele, e inginer, sau tehnolog la vinărie. Dacă ajungeți acolo, neapărat îl întâlniți. Ca să vă fie mai ușor, îi găsiți aici. Și neapărat dați like paginii lor de Facebook, merită!!!
Toată masa, pentru două persoane, cu câteva feluri de vinuri și o sticlă de vin alb luat cu noi, ne-a costat în jur de 600 lei( 30 euro).

Delicios:

Vinurile KARAGANI:

Tinctura fermecată:

După ce luasem masa, am făcut cunoștință cu cealaltă gașcă, erau persoane din Franța, Cehia și Moldova, gazdele ne-au făcut o mică excursie prin vinărie. Vinăria e foarte mică și reprezintă o afacere de familie. E situată chiar în curtea casei. Sunt puțin cunoscut cu poporul, cultura și tradițiile gagauze, însă această vizită mi-a trezit interesul. Familia a depus suflet și multă căldură în acel loc și tare aș dori ca așa afaceri să prospere!!!

Probabil era Cabernet Sauvignon, nu-mi amintesc:

Un muzeu micuț de familie:

Diplomele obținute:

Curtea vinăriei:

O parte a muzeului, legat de tradițiile vinificației din sud:

Intrăm în templul vinăriei și cel mai sfânt loc – beciul și zona de producere:

Producerea. Utilajul e nou și modern:

Locul unde inima noastră a fost frântă))

Vreau să locuisc aici:

Timpul petrecut la vinărie, a zburat repede și trebuia să mergem. Mai aveam vreo 30 km până la Lacul Beleu. Gazdele ne-au petrecu și ne-au urat drum bun. Sincer, rar întâlnesc atâta amabilitate și ospitalitate din partea oamenilor străini, chiar dacă le aduci și puțin venit! Neapărat vom merge acolo din nou și vă recomand și vouă să o faceți!

Un alb excepțional, care trebuia să ajungă cu noi până la Chișinău, dar…

Întăriți cu vin, bucate și căldără găgăuză, eram gata de drum:

Ieșirea din Vulcănești în direcția Cahul. Cine știe, e vechi acest pavaj, sau nou? Scrieți vă rog în comentarii!

Vedere spre or. Vulcănești:

Am mers destul de bine, chiar am trecut și câteva dealuri. Dar căldura și vinul ne-au cam obosit. Da știu că nu e corect să mergi cu ceva alcool la cap, chiar și pe bicicletă…ne scuzați!!! Am făcut un mic popas pentru a bea apă și a ne odihni, dar am adormit pe iarba de pe marginea drumului. Am dormit vreo 15 – 20 min, dar a fost un somn bun, care ne-a dat puteri.
După câteva ore, dealuri și văi, am zărit în depărtare Lacul Beleu.

Intrare în satul Slobozia Mare, r-ul Cahul, situat pe malul Lacului Beleu:

Am trecut pe la prima alimentară din sat, de unde ne-am luat apă și niște produse pentru seară. Ne-am coborât spre lac, am hoinărit puțin, în căutarea unui loc pentru corturi, dar nu am găsit nimic. Am mers mai aproape de Prut, unde am găsit un loc potrivit, însă era ocupat de o gașcă din sat, care avea o petrecere acolo. Am mers să ne scăldăm, până se elibera locul. 

Când am ajuns la lac, am avut o surpriză plăcută, am întâlnit o pereche de tineri, care ne-au recunoscut și ne-au întrebat dacă suntem de la Wagabond Travel… Ne-a fost plăcut! După am devenit prieteni pe Facebook. SALUTARE Victoria!

Lacul Beleu:

Prutul deseori se revarsă și inundă lunca:

Ne-am scăldat, chiar dacă apa era cam tulbură. Ne-am schimbat de hainele murdare, le-am spălat și am mers să ne instalăm cortul. Gașca deja plecase. 

Ne-am pregătit o cină, am mâncat, am vorbit și ne-am aranjat la somn…

Apusul pe malul lacului:

Armonie:

Ziua a treia – 28.07.2019

Buna dimineața Prieteni!

Hotel de milioane de stele! Sunteți de acord?

Am avut o dimineață foarte bună, eram odihniți, am mâncat gustos și eram dispuși să trecem ultimii kilometri până la Cahul, de unde planificam să luăm autocarul până la Chișinău. Până nu am avut oaspeți, doi colaboratori ai Poliția de Frontieră… Ne-au cerut actele la control și ne-au zis că riscăm o amendă, căci ne-am plasat în zona de frontieră, adică o zonă cu regim special, care necesită permis, sau înregistrare la punctele Poliției de Frontieră! Le-am dat actele, le-au verificat, băieții au fost amabili…. E ok, e lucrul lor, nu am pretenții, dar am multe întrebări privind aceste reguli stupide :
1. De unde puteam ști că e nevoie de înregistrare? Ok, suntem moldoveni, dar dacă am fi fost străini?
2. De unde pot ști unde se află punctele lor de control, KPP, cum ei le-au numit? Și de ce ar trebui să fac zece kilometri într-o direcție doar pentru a mă înregistra?
3. De ce la în apropierea lacului nu există nici un panou informativ despre aceasta, doar panou ZONĂ DE FRONTIERĂ, care nu-mi spune nimic, doar aceea că sunt în apropierea hotarului?
4. De ce nu au instalat un KPP de a lor alături de lac, știind că e zonă turistică și vin mulți turiști, atât moldoveni cât și din alte țări?
Tupeul sistemului în care trăim, nu are limite!!!!!!!!!!

Până la urmă, totul a fost hotărât și băieții ne-au înregistrat prin telefon, sunând la KPP-ul lor. Să știți că dacă vă aflați în zona de frontieră și nu aveți viză de reședință acolo, e nevoie să vă înregistrați la posturile Poliției de Frontieră al RM! Site-ul instituției îl găsiți aici.

Poliția de Frontieră ne veifică actele:

Am mai stat puțin, apoi ne-am strâns bagajele și am pornit.
Apropo, dimineața am văzut și am auzit atâtea păsări, cum n-am văzut nicăieri și nicicând, până atunci! Multe păsări își fac cuiburile în apropierea lacului. E uimitor!

Peisajele de lângă lac, pe drum spre Cahul:

Nu am mers prin Slobozia Mare, dar am luat- pe lângă calea ferată și am ieșit lângă satul Văleni, renumitul sat, datorită bunicăi din clipul Zdobilor, cu care ei au mers la Eurovision.

Nuuuuu, Moldova nu extrage petrol, e doar monument:

Renumitul sat Văleni, de unde e Boonika:

Atelier de tobe, finanțat de UE:

Am ieșit la traseul R34 și am luat-o spre Cahul. Satele treceau rând pe rând: Văleni, Brânza, Colibași, Vadul lui Isac…. Apropo, am observat că graiul locuitorilor de acolo, diferă de al nostru. E mai curat și mai românesc, dacă se poate de zis așa.

Pe un pilon din satul Colibași:

Intrare în satul Vadul lui Isac:

Ultimul popas înainte de Cahul:

Am ajuns la Cahul și imediat am mers la autogară să aflăm ce autocare circulă spre Chișinău și la ce oră, căci în microbuz nu încăpeam cu lisapetele noastre. Pe drum am întâlnit un ciclist german, care locuia temporar în Cahul, căci lucra la careva proiec. Am schimbat câteva vorbe și ne-am urat zi frumoasă unii altora. Autocar cu portbagaj mare, suficient pentru a pune biciletele, era tocmai după ora 15, deci aveam suficient timp pentru Cahul și masă.

Centrul or. Cahul și Universitate B.P. Hașdeu:

Câteva poze, mâncare la o kebăbărie din centru și ne-am întors înapoi la gară. Șoferul autocarului nu a fost chiar încântat că vrem să băgăm bicicletele în portbagaj, dar 50 lei, i-au schimbat imediat părerea) Peste vreo 3 – 4 ore eram la autogara de sud din Chișinău.

De la gară spre casă ni s-a întâmplat un caz neplăcut, tragic, o lovitură dură pentru psihicul nostru! Vă amintiți despre sticla de vin alb cumpărată de la KaraGani? Am învelit-o în sacul de dormit, iar sacul l-am băgat în covorașul (karimat), care era pe port-bagajul bicicletei. La câteva sute de metri de la gară, în apropierea podului de la Miorița, aud cum ceva cade și se lovește de asfalt, întorc capul și văd sticla noastră de vin care se rostogolește pe asfalt… Avem și durere, dar și bucurie fiindcă nu s-a stricat… Și numai cum bucuria mi-a luminat sufletul, un automobil cu o viteză mare, a mers peste sticlă și evident sticla s-a stricat… Offff….câtă durere((( A mers peste o sută de km cu noi, a suportat căldura, colbul, drumurile rele și la 3 km de casă să se strice! Unde-i dreptatea?(((
Evident că am glumit, vinul într-adevăr era bun și ne-a părut rău, dar nu chiar așa)

Aceasta a fost călătoria noastră! Ne-am simțit bine!

Călătoriți nu doar prin lume, dar și prin țara în care trăim! Chiar dacă nu aveam atâtea locuri, care le au alte țări, avem și noi câte ceva… Hai să le prețuim și păstrăm!

Vă recomand să citiți și articolul despre călătoria noatră pe râul Răut, la fel din acest an. Link-ul îl găsiți aici.

Mulțumesc pentru răbdare, share, like și comentariu!